LUMEA INTRĂ LA IERNAT

Autor : Tudor PENCEA
Tudor PENCEA
488 Vizualizari
Jarul s-a atenuat,
Vinicer prezența-și face,
Ușurel, treptat, treptat,
Vara-n toamnă se preface!

Toamnă ternară ce-mbie
Cu alinturi parfumate
Cu rochița arămie
Cu grâne și fructe coapte.

Cu nativul echinocțiu,
Plin de mister și magie
Roua cu luciri de stronțiu,
Pe rochița-i arămie!

Păsăretul migrator
Spre miază-zi a zburat,
Gospodarii-n mare zor,
Se întrec la recoltat!

Sigur, fără echivoc
Mijlocitor...! Brumărel
Aprinde fără de foc
Pe cei ce beau tulburel!

Cerul s-a încețoșat
Vântul bate, frunza cade,
Florile s-au scuturat
Noaptea crește, ziua scade.

Cu vremea și bruma rece
Straiul toamnei arămiu
Brumărel pe unde trece
Îl preface-n argintiu!

Ușurel, ușor, cu har
Și chiciură lucitoare
Apare-n decor brumar
Cu bilanț de bună stare!

Vremea este tot mai rece
Fulguiește izolat
Iarna vine, toamna trece
Lumea intră la iernat.

23.06.2015
Posteaza comentariu
Sponsori