Mă-nngheț în clepsidra singurătății

Autor : Nicoleta (Unspokenwords)
Nicoleta (Unspokenwords)
277 Vizualizari
Îmi înrădăcinez, tulpini otrăvite –n indiferența grea...
Smulsă din imperiul copilăriei, chibzuiesc fiecare pas
Cînd îmi voi sculpta destinul, cu amarul ce a rămas...
Să-mi gust licoarea singură, așa cum îmi e hotărîrea!

Cînd între minciună și-adevăr, mă-nlănțuie durerea
Îmi nasc din pîntecul singurătății, versul cu tăcerea.
Să-mi zidesc în răsuflări, harul și divinitatea...
Ce-mi luminează anotimpul, și demnitatea!

Îmi revărs pelerina –nghețată, în imperiul timpului
Să-mi oglindească-n zorile vitale, ale răsăritului...
Anotimpurile copilăriei, vegheate de aripa îngerului.
Cînd blînd îmi mîngîie harul, cu solitudinea călătorului!

Ah! Nimic din ce ar fii putut conta, acum se risipește
Precum nisipul din clepsidra, ce dur mă asuprește...
Să mă-nchid într-un imperiu, dăruit tăcerii ce vorbește
Despre amintirea ce crunt visează, cum mă părăsește!

Îmi plămădesc din ferestre ferecate, ziduri de singurătate
Și –mi zdrobesc umanul ca un sculptor, ca din duritate
Să renască un om rece, fără regrete, temeri –nnlăcrimate..
Dinamizînd vibrația karmei, în durerea-și după moarte!

(9 Septembrie 2016)
Posteaza comentariu
Sponsori