Mai bun

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
41 Vizualizari
Mai bun

când te privesc uneori,
pe îndelete, în amănunt,
îmi este rușine să-ți spun,
că față de tine mă simt,
neînsemnat și mărunt!
și aș vrea, pentru tine să fiu,
față de cum sunt acum,
iubito, mai bun!

încă de când eram doar copii,
tu îmi păreai mai altfel, aparte,
eu, eram doar puștiul comun
ce poate visa prea departe,
și încă de-atunci încercam,
încercam să fiu, peste poate,
în ochii-ți atât de verzi și de vii,
iubto, mai bun!

și de când ne-am găsit și adun
clipele noastre-mpreună,
pentru că tu, doar tu dintre noi,
ești cu adevărat cea mai bună,
(deși părem buni amândoi,
sau cel puțin, așa presupun),
mă faci să cred că totuși eu sunt,
iubito, mai bun!
Posteaza comentariu
Sponsori