Mamă cu năframă

Autor : Elena Tibrea
Elena Tibrea
317 Vizualizari
Sunt pline timpurile cu poeme despre mame.....dar de fiecare dată
este vorba despre o altă mamă

În tinereţea ta usor demult şi de departe
Vrut-ai să înveţi mult mai multă carte
Să devi învăţătoarea bună şi-nţeleaptă
Pe care încă şcoala o doreţte şi-o aşteaptă
Dar timpurile trec, nu iartă

Dintre sute de copii ce trebuia să îi educi
Ai ales doar şapte, pe propriii tăi prunci
Muncind din greu la alţii şi-n propria grădină
Ai ţinut puii aproape ca o harnică albină
Sperând la vremuri bune ce-o să vină

Cu timpul ei s-au îndepărtat uşor agale
Dezlipindu-se de tărână şi de-ale tale poale
Şi i-ai trecut la viaţă proprie ca şi adulţi
Rugându-te pentru ei, cum n-au făcut-o mulţi
În fiecare zi şi-n pragul fiecărei nunţi

Iar acum prea bună, indulgentă mamă
Cu ochi senini şi chip frumos de sub năframă
În colţ umbrit de odaie îi aştepţi acasă
Privind ades pe geam şi dorind din suflet
Ca ei să nu lipsească

Seara cînd singură te rogi Domnului
Mulţumeşti că fiecare are casa lui
Deşi ai fi dorit să-ţi fie toţi aproape,
Copiii de odinioară, dar nu se mai poate.
Natura duce vlăstarele departe

De fiecare-n parte încă te mai doare
Lacrima curgându-ţi pe obrazul moale
Ai uitat de tine şi de ce ai vrea să fi
Martoră e viaţa ce ai trăit-o prin copii
Prin ceea ce vor face ei te vor defini

IÎn colţ atârnă trist, o pierdută năframă
Mai sunt şi altele-n dulap ce nu se destramă
Poarta-le acum, că-s ale tale mamă
Altfel vom inventa un mecanism de nevoi
Ce să te-aducă înapoi

Vremea curge deşi n-am fi dorit să treacă
Cu aroma ei dulce plutind pe unda seacă
Ne luptăm, învingem şi ne supunem cuminţi
Purtând în suflet propriu pe ai noştri părinţi
Pe tine mamă... şi tot ceea ce simţi

Nu societatea este aceea care
Te apreciază la adevărata ta valoare
Ci copiii ce se apleacă cu profundă nobleţe
Dăruindu-ţi bucurie la a treia tinereţe
Mamă, bunică, strabunică plină de blândeţe
Posteaza comentariu
Sponsori