Mestecenii tăcuți

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
56 Vizualizari
Mestecenii tăcuți

tu ești aici așternut, de mult,
în fundul grotei în care te-ai rugat,
altar din pustnicie-ai ridicat,
unde ai adormit, în taină și tăcut.

ți-au fost frați mestecenii cu coaja albă,
pe care tu, ți-ai desenat icoane,
ei ți-au umbrit cu drag făptura slabă,
atinși de vânt pe dalbele coroane.

acum, îți veghează somnul dulce,
te știu acolo, în fundul grotei tale,
de când îți însoțeau pașii pe cărare
și-acum, la capul tău, țin loc de cruce.

vor putrezi acolo și oasele-ți albite,
vor râmâne doar, icoanele pictate
pe coaja albă, de mâna ta sfințite,
iar oasele-ți vor fi moaște curate.

până mai ieri, treceai printre mesteceni,
cu-al tău toiag, bătrân și noduros,
vorbeai cu ei încet, ca-ntre prieteni,
iar ei te mângâiau cu umbra lor, pios.

ei sunt mestecenii pustniciei tale,
copii cuminți, de ruga ta pătrunși,
iar tu știai, că de făptura-ți moare,
îți vor ascunde taina anilor ascunși!
Posteaza comentariu
Sponsori