Nostalgie de câmp

Autor : Traian Vlaicu
Traian Vlaicu
139 Vizualizari
Te-am iubit aşa cum nimeni n-a crezut vreodată,
Cu colbul tău, cu drumurile tale sparte.
Eram ca o bucată de aluat în covată,
Când te-am cunoscut cu adevărat, nestemate!

Pentru toţi erai doar o întindere de pământ,
Pe care o iubesti, că doar rodeşte,
Dar pentru mine erai o poartă spre neant,
De frumuseţe, de armonie, de veşnică poveste.

Te-am cunoscut şi te-am iubit în orice anotimp
Indiferent cât de greu mi-a fost să ajung la tine.
Tu ştii doar ca în iubire nu-i vorba de timp,
Este vorba doar de tine şi de mine.

Au trecut anii iar eu sunt cu gândul tot la tine
Pentru că viata mi-a fost ca drumurile tale:
Drepte, iuti, ca sangele în vine,
Dar şi adânci, nebune, colosale.

Am mers în viaţa precum pe al Poştei Drum,
Drept şi cu viteza mare.
Mi-e teama că am lăsat în urma şi scrum,
Şi am ars din viaţă de nerăbdare.

Am mers de multe ori în cerc,
Ca în jurul frumoasei tale Movile,
Atunci m-am rugat în lacrimi să încerc,
Să găsesc drumul bun în a mele zile.

Am mers de multe ori ca şi pe Drumul Garii,
Cu halte inventate de bunul meu şef de tren,
Ca să pot vedea şi admira şi norii,
Să pot să înteleg ca în viată nu-i soare peren.

Am vazut de mic în drumurile mele,
Spre Pava, un semn distinct, aparte, sfânt.
Mă închin şi azi smerit Crucii Tale,
Ce bine că exista în fiecare câmp de pe pământ!

Astazi te vad Câmpule aproape la fel:
Ai Poştă, ai Movilă, ai Gară şi ai Cruce.
Eu însă sunt altfel,
Am şanţuri, am vârfuri, am multe a duce…

Câmpule, măcar pentru o zi, fă o minune pentru mine,
Ia-mă cu tot, cu bicicleta mea de vis,
Ascunde-mă în iarba mare şi cerne,
Un strop din trecut, un strop din paradis,
Un strop din trecut, un strop din paradis…

04 ianuarie 2019
Posteaza comentariu
Sponsori