Oameni

Autor : M.Mihaela
M.Mihaela
550 Vizualizari
Sunt înconjurată de piele,
De priviri goale...aproape inexistente.
Prin vene sângele nu mai curge.
Mișcări incontrolabile.
Morți vii.
Mașinării fără suflet.
Trăiesc printre cadavre.
Trupul e aici.
Încă aici.
Inima, un organ care pompează viață,
S-a oprit.
Nimic nu mai funcționează.
Creierul cedează.
Existențe goale,
Adunături de piele, carne și oase,
Plus accesorii ca organe, vene, nervi etc.
Ce se întâmplă?
Îți bați capul,
Dar oricâtă bătaie capul ți-ar mânca,
Acesta tot înfometat va fi.
Sfârșitul răspunsurilor.
Răspunsurile sfârșitului.
Paradoxuri peste paradoxuri.
Omul...este pierdut într-un ecran,
Tastând ceva.
Se risipește viața,
Curge toată pe podea.
A evadat toată ființa.
Parchetul e plin de cerneală.
Poate suntem doar cuprinși de oboseală,
Dar acea fază, trecut-a de mult.
Posteaza comentariu
Creatii ale aceluiasi autor
Sponsori