Orizonturi

Autor : Boris Ioachim
Boris Ioachim
1.630 Vizualizari
Orizonturi se-ngustează
Zi de zi şi ceas de ceas...
Mintea mea atât visează:
Să îţi spună „bun-rămas”.

În dezamăgire cruntă
Am căzut, sigur şi-ncet...
Sufletu-mi, prea des, se-ncruntă -
Înecat în desuet.

A fost dragoste sau joacă? –
Nu mai vreau să mă gândesc...
Zgâriată-i vechea placă
A iubirii – nefiresc.

N-am putut-nălţa cu tine
Către azur, vise fierbinţi...
Cătrănit, scârbit de mine,
Am ştiut, demult, că minţi.

Dar minciuna ta nu doare –
Deşi, tu, crezi altceva...
Învelit în nepăsare,
Ştiu, de acum, ce va urma:

Plictiseală, vorbe fade,
Falsitatea ta din glas...
Tu chiar crezi că bine-ţi şade,
Când întrebi, ca-ntr-un popas:

„Ce mai faci, îţi este bine,
Sau păşeşti pe-al morţii prund? ”...
Nu mai ştiu ce-nseamnă „bine” –
Dar „mi-e bine” – îţi răspund.

Aş urla: „Ce-ţi pasă ţie?!
Vezi-ţi de ego-ul tău! ”...
Dar, dacă n-a fost să fie –
Nu-mi stă bine să fiu rău.

De a fost – n-a fost, nu-mi pasă –
Eu cred că n-a fost nimic...
A indiferenţei plasă
Stă-ntre noi, de aceea-ţi zic:

„Hei, tu, ghem de nepăsare,
Nu mă vrei şi nu te vreau...
Tu trăieşte în visare –
Eu îmi caut un alt şleau! ”

...Orizonturi se-ngustează
Şi nimic n-a mai rămas...
Inima-mi nu mai vibrează
Când aude al tău glas...
Posteaza comentariu
Sponsori