Pe câmp de maci

Autor : L. L. (Lili Șipoteanu)
L. L. (Lili Șipoteanu)
579 Vizualizari
Pe câmp de maci

Ne-am găsit în prag de toamnă, după ani de rătăcire,
Cine-ar fi crezut vreodată că totuși ne-om întâlni!
Printre flori de primăvară, scumpe clipe de iubire,
Coborând încet din vise, știm ce-nseamnă a trăi!

Ne-au învăluit furtuni, doar cu neguri și cu lacrimi
Și nu ne-au îngenuncheat, cât de multe ar fi fost!
Ne-am ținut mereu de mână și-așa înotând prin patimi
Am trăit pentru iubire, vieții noastre dându-i rost!

Astăzi ești pe drum de cale, eu pe câmp de maci te-aștept
Și te-ntâmpin cu seninul clipelor de neuitat,
Mă ascund în acea vale unde mă strângeai la piept,
Mângâind roua de lacrimi izvorâtă din oftat!

Te zăresc pe-un colț de stea săgetând zefirul nopții,
Norii ți s-ascund din cale, în văpăi ce-au renăscut
Din puterea de-a iubi dată spre-mplinire sorții
Și dorința arzătoare de-a-mplini ce ni-i ursit.

Simt cum totu-n jur plutește și-ating stelele cu mâna,
Tu mereu mă iei în brațe și prin șoapte-n vis mă duci,
Iar cu mângâierea verii ne cuprinde-n taină luna
Și ne-ascunde-n fericirea netrăită pân-atunci.

autor, L. L. (Lili Șipoteanu)
Posteaza comentariu
Creatii ale aceluiasi autor
Sponsori