Pierdere de timp

Autor : Daniel Aurelian Rădulescu
Daniel Aurelian Rădulescu
244 Vizualizari
De ce vindem doar spațiu, nu și timp,
Negând suprema necunoaștere-a enigmei
De-un Univers, ce-l dibuim cotrobăind,
Înlănțuit mărgele de-ani lumină-n infinitul migmei.

Lipsiți de simțuri, ce le credem top,
Neputincioși, sau doar cuprinși de lene,
Insinuăm la legi doar limitări de scop
Și ne purtăm para-deștepți, în anateme.

Planetă, cosmos, le-mpărțim felii
Și partajăm avari doar materialul,
Uitând dimensiunea timpului de-a fi...
Pierdută-n lupta cu irevocabilul.

Credinței fii, sau produși de selecție,
Perfectu-l renegăm, pentru handicap;
Proștilor, neadaptați, le oferim protecție,
Discriminând normalul... cap la cap!?

Sper într-o lume numai de roboți,
Cu ideal, ce pururi să domine;
Să-l merite -nu minți de doar doi coți-
Și ”timp”, să aibă doar ce e valoare-n sine.

Șans-am avut-o în mai multe manșe,
Progresului, ce ne-a fost hărăzit, rapid,
Dar nu ne cumpărăm organ, trupuri în tranșe,
Spre-a supraviețui... perfectul individ.

E-o minimă cerință-n fapt real,
La un partaj determinat valoric;
De-a dedica din timpu-ne areal,
La Terra-n mers... ce-o pierdem euforic.

Sigur e c-avansăm în involuție,
În misticismul propriilor religii,
Cu teorii nepuse-n execuție...
Perfectu-l pierdem... timpii în vestigii!

Ieșirea unică-i de-a imita natura,
Ce-și reînoiește timpul canibalic,
Amestecând peren cu aventura...
Neconcludent de-i etică... sau animalic!
11.11.2010
Posteaza comentariu
Sponsori