"Poem cu patrie, eugenii, carioci si plastilina"

Autor : Paulseling
Paulseling
32 Vizualizari
De data asta am pus-o, s-au copt toate,

nici nu mai știu a câta generație de sacrificiu suntem

a câta generație de inutili crescuți cu eugenii, carioci, plastilină,

cu morții și viii plecați în containere sau cu vize

prin canade, niu ziiland-uri și alte state unite

îmi spun stop! ce bine e totuși în patrie, miroase a rahat,

a cozonac, a sânge închegat pe măciucile minerilor de la 1991

și la televizor e un reportaj despre niște câini morți în parcul herăstrău

nu, nu sunt câinii din noi, ăștia nu mor niciodată,

și e bine, pute al dracului a realitate,

mai trag un fum și mă urc cu scara rulantă la ăldeSus

să mai stăm de vorbă, să facem schimb de țigări, de brichete,

a mea e roșie și inscripționată „ciao agip” pe a lui scrie ”in god you

trust! ”

really? haida! am mai crezut eu când eram gâgă

în frumusețea șoimilor patriei, mă zgâiam ca pinguinul în oglindă,

salutam regulamentar, tra_la_lala_la_la_la, tra_la_lala_la_la_la,

acum suntem o generație de șoimi ai patriei zburători,

am zburat fiecare spre alte părți, am tras câte un pârț

și patria, patria asta, a rămas priponită la semafor ca un trabant fără

gazolină

de aceea nemții fac și vw și audi și mercedes și bmw

iar noi numai dacia dacia dacia dacia dacia

mâine dacă nu o să ningă o să plouă

și dacă nu o să se întâmple nici una nici alta

vom râde probabil de vreun fapt divers fără importanță,

vom râde de ăia care au spus că încet-încet vom intra în toate ca în

brânză,

eu o să intru primul,

o să intru într-o alimentară și o să cer un bilet de avion numai dus

pe ruta bucurești-otopeni-oriunde (nu voi bifa opțiunea bagdad)

după care o să îmi iau liniștit țigările, salamul și ouăle și restul.

andrei spune o să ne alienăm dacă nu reconfigurăm contactul cu realitatea

dar… reallity sucks, și eu râd de toată această arhitectură strâmbă a

destinului

aaa…cum se numeau alea?! a…! da! documente programatice!

aaa…cum se numeau alea?! a…! da! documente programatice!

genial! asta am să fac, voi scrie un document programatic

despre pace-oppenheimer-kerouac-eminem & more

adresat piloților kamikadze de pe portavionul yamamoto

îl voi data, azi, 11 martie 2003, semnat cutare, etc, etc, etc,

și ce dacă ajunge prea tarziu? și ce dacă nu mai are la cine să ajungă?

tocmai ăsta e farmecul!

alienarea e o intreprindere în care se lucrează în afara timpului,

totul decurge subversiv

te uiți prin gaura cheii și îl poți vedea pe einstein

trăgând apa la veceu, nu ți-ai fi închipuit niciodată asta, nu?

e mult mai simplu să îl asociezi pe einstein cu fizica,

întorci capul și e bine, prezentul stă drepți și mănâncă napolitane

aici radio românia actualități! a fost ora 6.

și râzi… ce macabru! care actualitate?

andrei spune că până la cer nu mai e mult, trebuie doar să te urci în lift,

să percepi viața ca pe o nalucă să nu mai ai decât felii,

cadre minimale fără nici o legătură

ho

și

min

/

oul

lui

columb

/

baba

dochia

/

mă apuc să termin un puzzle – Sydney 2000 – 2.500 de piese,

cu ocazia asta mai fac un fel de trivia – domeniul steaguri,

pentru 100 de puncte: roșu, galben și albastru,

cândva avea și o gaură în mijlocul culorii galbene,

cineva facuse gaură în mămăligă

apoi o voi lua de la zero, dacă voi mai exista.

există întotdeauna un ZERO.

în aceste două cifre stau misterele și spaimele noastre, în ZERO și UNU.

sunt lucid și sufăr, refuz să nu mă gandesc la vise

ca la un alt fel de “singura realitate posibilă“

oricum luciditatea este doar un cancer al sufletului

uneori am impresia că traiesc în interiorul unei păsări transparente care

este atât de obosită de permanența zborului încât a uitat să mă mai nască

și stând acolo îmi doresc să fiu un fel de janis joplin,

sa am naturalețea lui ginsberg,

să merg pe străzi cu faruri de mașini în mâini și să fac click -click la

intersecții vreau să mă leg de toate nimicurile cotidiene

de la coșurile de gunoi până la distanțele pe care nu circulă greyhound

vreau o ea transparentă căreia să îi fac transfuzii cu picaturi de ploaie

tolănit pe bancheta unui cadillac de ville producție ’38, culoare roz,

mă vreau neras în diminețile care încep după ora 14.05

în care au sunat deja toate ceasurile din toate turnurile

mă vreau în papuci de pluș cu chipul lui donald duck

privind prin luneta căpitanului blake sânii ei ca niște corăbii împungând

aerul mă vreau rebel și plin de spuma zilelor lui vian

într-o lume de zahăr și gumă de mestecat

din care să fac forme de balerine a la degas

mă vreau eu, portocal, cu o ea ascunzând o portocală între coapse.

dacă nu mă credeți,

mă pot întoarce la atelierul auto în care lucrez.
Posteaza comentariu