Poezia mea

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
45 Vizualizari
Poezia mea

când noaptea-și trage storurile triste
peste-a vieții luminoasă fantezie,
în juru-mi lumea încetează să existe
și-s numai eu și iubita-mi poezie!

cu ea-mi aștern misterioaase gânduri,
nimic de ea eu nu vreau să ascund,
o scriu ușor, cu sunete pe rânduri,
rânduri care pe noi ne-ntrepătrund!

ea mă mângâie încetișor pe frunte,
cu mângâierea ei încearcă să mă-alinte,
îmi lăcrimează pe tâmplele cărunte,
eu o sărut pe ochii verzi, cuminte!

ea este poezia întregii mele vieți
și-n fiecare zi, altfel eu o scriu,
visul atâtor generații de poeți,
misteriosul vis, care mă ține viu!

este poezia pe care-o știu de mult,
din vremea-n care eu eram copil
și îmi plăcea nespus să o ascult
dar de-mi vorbea, păream așa umil!

dar într-o vreme, pierdusem poezia,
în al vieții mele zgomotos tumult,
eu, mi-am mutat în vise fantezia,
dar dragostea de ea nu mi-a trecut!

când noaptea-și trage storurile triste
peste-a vieții luminoasă fantezie,
în jurul meu lumea încetează să existe
și-s numai eu și iubita-mi poezie!

ea mă mângâie încetișor pe frunte,
cu mângâierea ei încearcă să mă-alinte,
îmi lăcrimează pe tâmplele cărunte,
eu o sărut pe ochii verzi, cuminte!
Posteaza comentariu
Sponsori