Printre nori - Infinit

Autor : Th3Mirr0r
Th3Mirr0r
132 Vizualizari
PRINTRE NORI

~ VI ~



*** Infinit ***

Cărarea se întinde, ca o plasă de paianjen, în lumină,
Lăsându-şi sclipiri de diamant, cusute-n aur
Iar norii, pretutindeni, se agită
În orizontul ce-i cuprinde
Cu-a sa nevăzută mână
În umbrele de îngeri ce pogoară din înalt,
Purtând pecetea păcii, drept tezaur…

Şi nici chiar timpul, n-are un cuvânt de spus
Asupra celor ce s-aştern în cale…
Adie, lin, vântul, luând cu sine norii,
Învăluindu-i cu suflul său, mister, de nepătruns,
Departe de lumea cea de jos
Care vuieşte, cuprinsă-n jale…

Plângeau din sterpele lor rosturi,
Stâncile abrupte, căutând spre cer,
Rostogolind câte o piatră, printre dealuri,
Amestecând culorile în firele de iarbă
Care, rupte… s-agită-n van, cerşind o clipă…
Doar o clipă, în care să redevină ce-au fost, cândva…
Până şi iedul, acolo-n luncă, ţipă,
Căutându-şi mama;
Până şi bătrânul stejar, martor tăcut, abdică,
‘Nălţând în vânt o rămurea;
Doar toamna, stacojie, se mai bucură…
Şi pletele-şi scutură
Vestindu-şi plăcerea de-a gusta clipa lor de tristeţe…

Sunt şi eu, undeva, acolo…
Priveam, către cer,
Vrând parcă…
Într-o ultimă rază de soare,
În amurg,
Să pictez infinitul…

©Th3Mirr0r
Posteaza comentariu
Sponsori