Printre nori - Singurătate

Autor : Th3Mirr0r
Th3Mirr0r
173 Vizualizari
PRINTRE NORI

~ II ~



*** Singurătate ***

“Privesc ceaţa care mă-ncongioară
Cu glasul ei, îmbietor,
Ce-adună printre iarbă, roua;
Încă-s acolo, în locu’-n care îl sărutasem întâia oară
Şi-amu… aş vrea să mor
Doar-doar să-l mai revăd… o clipă, lângă mine,
Precum odinioară…
Vreau să-mi revăd iubitul ce s-a stins din asta viaţă,
Plecând cu gând spre-un infinit strălucitor
Şi… ah, săracul! Aş fi vrut… măcar să-i spun, păşind în faţă,
Cu îndrăzneală, dar bland, să mi se-arate,
Pentru… o clipă,
De-acolo, dintr-un nor…
Şi-acum… tot infinitul… ne desparte…
Îmi e atât de dor! …
Iar ochii-mi, se ridică
Spre locu’-n care
Un soare se ascunde-ntr-a sa frică,
La fel ca mine, veşnic,
Într-o singurătate…
Tot aci mă aflu, arzând, precum un sfeşnic
Pe ziduri umede de piatra roasă
Şi parc’-aştept iar glasu-i blând
Urechea, de-mi dezmiardă…
Dar… nu e… nicăieri…
Nici măcar… acolo, între norii albi
Ca-n ziua nunţii mele;
Fidelă, încă-l mai aştept, privind, spre munţii ‘nalţi,
În singurătate, până s-a face noapte,
Să-l cat acolo, printre stele…
Nu! Nu vreau să cred… că… infinitul, ne desparte
Iar glasu-i stins, încă-l mai simt, vibrând, în ceaţa dimineţii;
Mă cheamă, mereu, la el, cu ale sale şoapte,
Chiar de-acolo, de dincolo de moarte,
Ca eu să nu mă simt o victimă a sorţii,
Privind întruna, către nori,
Să-mi aflu pricina singurătăţii…”

Iar o EA, ştia
Că un EL, era acolo, lângă dânsa;
Şi nici chiar însăşi Moartea,
N-a schimbat Soarta;
Doar… Infinitul,
Ce-i chema iubitul,
I-l redase…
Într-o clipă fericită
De Singurătate…
Şi ea... îl sărutase,
Strângându-l în braţe;

Acum, oftează…
Din iarba umedă, se ridică…
- Doar ce-l visase,
Acolo, la mormânt,
Îmbrăţişându-i umbra crucii, pe pământ,
Şi sufletul, încă-i vibrează…

©Th3Mirr0r
Posteaza comentariu
Sponsori