PUSTIU

Autor : Tea Iacob
Tea Iacob
216 Vizualizari
Pustiu, pustiu sufletul meu,
Ca și al nisipului deșert.
Se sufocă și respiră greu
În cușca strâmtă a unui piept

Pustiu, pustiu el tot încearcă
Să umple golul ce-l are în sine.
Cu vise și iluzii, ca a lui Noe Arcă
Plutește pe val, se duce, apoi...revine.

Și frige pustiul din pieptul meu,
Ca soarele nisipul în Sahara...
Cu buze crăpate, însetate mereu,
Invoc spre Iubirea-mi hoinara.

Pășesc, pășesc prin al deșertului întins
Și orice pas nisipul mi-l arde, mi-l frige.
Mă grăbesc pășind mai hotărât, mai intens,
Căutând izvorul ce focul-mi va stinge.

Pustiu, pustiu sufletul meu
Fără iubire încă mai rezistă...
Și azi, și mâine însetat tot mereu,
De divina minune ce mai există.

Și nu am dubii că voi găsi
Oaza, unde iubirea mea se ascunde.
Mi-e teamă însă, când voi poposi...
Urma ei va fi peste tot și niciunde.

Și condamnată voi fi pe veci
Să caut, să caut fără încetare...
Pe soare și vânt, prin pădurile reci,
Cu speranța, ce ultima moare.
Posteaza comentariu
Sponsori