Rânduri către suflet

Autor : R. Nyx
R. Nyx
328 Vizualizari
Dureri canceroase s-au coagulat în suflet,
După ce zborul sentimentelor s-a frânt prematur,
Când argintul inocenței învăluia sângele timpului,
În secrete protejate de spinii nepăsării.

Și acum, după ce destinul mi-a uscat ultima floare de lotus,
Mă tai în cioburile ascuțite din oglinda spartă a trecutului,
Apoi îmi pansez rănile cu lacrimi de cerneală,
Dar cuțitele suferinței străbat bandajul negru.

Am crezut că valurile sălbatice se vor pierde prin labirint,
Dacă îmi cioplesc rocile ochilor cu dalta negării
Și că amintirile pot fi măturate spre prăpastia uitării,
Dacă încerc să șterg nuanțele vii ale emoțiilor,
Însă nu m-am gândit că țurțurii căldurii sparg gheața de foc.

E ușor să ascunzi în spatele unei priviri seci
Un uragan de trăiri misterioase,
Dar e prea greu să nu devii propria victimă
Și să împiedici furtuna să-ți devoreze fărâma de viață,
Pe care o păstrezi ca pe o sfântă comoară,
Dincolo de a ta carcasă goală.

Cum să nu lași gustul amărăciunii să te sărute,
Dacă stropii de nectar ai inimii ți-au fost furați?
Cum să lupți cu stafiile propriilor gânduri,
Când chiar tu ești o umbră cu iz fantomatic?

Armura de război a fost lustruită prea târziu,
Bătălia începuse încă de timpuriu...
Sabia nevinovăției a lovit clopoțelul pur
Și l-a îmbrăcat în mantia regretului sur.

Prea dificil este să te întorci pe cărarea seninului,
Deja înoți în marea de smoală a remușcărilor
Și te topești pe rugul dorințelor netrăite,
Știind că niciodată nu vei zări răsăritul.

Suflet din pigmenți tenebroși, ce mai vrei? Încă mai speri?
Trage iar draperiile invizibile ale depărtării,
Cumpără-ți o altă pelerină a singurătății!
Te va proteja de flacăra visului înghețat.

Întoarce-te în cripta-ți decorată cu raze nocturne
Și nu mai privi mereu în spate,
Înțelege că rănile nu pot fi vindecate,
Nu mai așterne pe ele praf de moarte!
Nici măcar îngerul negurii nu-ți va oferi salvarea,
Evadarea nu ți-o va oferi închisoarea pământului!

Doar tu îți poți coase aripile tăiate
Cu sârma încrederii necâștigate,
Dar ai nevoie de multe pagini albe,
Din cartea tragică a vieții.

Te vei ghida spre scânteia împăcării cu tine,
Ori te vei îneca în întunericul slăvit?
Ascultă! Crivățul îți stinge lumânarea existenței
Cu suflarea amorțită a otrăvii blânde!
Mori, suflet blestemat și iartă-te! Tot vei simți frigul,
Însă nu te va mai durea să dormi gol în nea.
Posteaza comentariu
Sponsori