Rătăcit

Autor : Lidia Caciora
Lidia Caciora
434 Vizualizari
Te plângi ca un copil,
În voce ai un tremur,
Te simţi frustrat, penibil...
Când te văd, mă cutremur.

Adesea-mi spui poveşti
Din mintea-ţi încâlcită,
Ciudat tu mă priveşti;
Ai mintea rătăcită.

Ţi-e frică de-ntuneric,
Vezi monştri fioroşi…
De mult erai puternic,
Azi eşti ca cei fricoşi.

Mi-e teamă zi şi noapte,
Te simt pierdut, tăcut;
De ale tale fapte
Ţi-aminteşti, de trecut.

Chiar dacă ai greşit
Sau alţii te-au rănit,
Prin viaţă ai păşit,
O viaţă ai de trăit.

Nu, nu vreau să te pierd,
Rămâi aici cu mine.
Eu rătăcirea-ţi văd
Şi am grijă de tine.

(11.03.2013)
Posteaza comentariu
Sponsori