Rana omenirii

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
17 Vizualizari
Rana omenirii
...
Și cântă toamna, cântă, cântă,
Vântul, frunzele frământă
Și vântul toamnei, rece cânt
Covor așterne, pe pământ,
Un covor de frunze, moale,
Care prin moarte să hrănească
Sămânța vieții viitoare!
...
Și plouă toamna, plouă, plouă,
Cu stropi ca bobii mici de rouă
O ploaie rece pe pământ
Din nori plimbați pe cer de vânt,
Sub ploaia rece totul piere,
Hrănind semințele din care
Țășni-va viața cu putere!
...
Doar pentru om murit-a Sfântul
Acoperind întreg pământul
Cu al iubirii dulce cânt,
Fără ploaie, fără vânt,
Fără boabe mici de rouă,
Ca să renască-n fiecare,
Sub cer nou, o viață nouă!
...
De când a murit pe cruce,
Spre-al Învierii cântec dulce,
Îndurând întreg supliciu
Precum un miel de sacrificiu
Dându-se pe sine hrană,
Până la ”nașterea de sus”,
Rămâne-n lume ca o rană,
Că-n lume-i răstignit Iisus!
Posteaza comentariu
Sponsori