Reflecții

Autor : IOANA VOICILA DOBRE
IOANA VOICILA DOBRE
355 Vizualizari
Văd urma ei în așternut,
Mâna zadarnic o întind
Privind la locul părăsit...
Parcă și-acum suflarea-i simt!
Și dacă stau și mă gândesc
Numai pe ea, eu o iubesc
Și, deși pare nebunesc
Eu numai pentru ea trăiesc!

Ochii-i închid pentru visare...
Tânjește sufletul la ea
Și se întreabă, de ce oare
Iubește, atât de mult pe cineva?
Atâta clocot, zbucium port
Atâtea gânduri îmi tot fac,
Nici nu mai știu cum să mă port
Și nici ființa să-mi împac...

Nici nu mai știu, nici nu mai văd
Și nici de seamă n-aș băga,
De mă iubește cineva -
Ființa îmi este prăpăd -...
Sunt de iubire tulburat
Însă tot ea mă va-nvia
Dintr-un trecut ce pare mort
În viitor mă v-arunca.
Posteaza comentariu
Sponsori