Retorică
Autor : Nicu Haloiu
106 Vizualizari
Retorică
ce-ai făcut Doamne cu mine?!
mi-ai luat din mers și din putere,
mi-ai dat în loc multă durere,
și cum mai urc până la Tine?!
ce-ai gândit Doamne, atunci,
ai crezut că mă îndrepți
pe drumul pavat cu Porunci?
era de-ajuns să mă deștepți!
ce-ai câștigat Doamne, așa?
mi-ai luat încrederea în mine,
mi-ai dat teamă-n dreapta Ta,
mi-am pierdut nădejdea-n Tine!
iar de la mine-acum ce vrei?
ce-aș putea să mai fac eu
neputincios, iar prin ce-mi iei,
neputincios și-n Dumnezeu?!
Posteaza comentariu