REVELATIE

Autor : Tea Iacob
Tea Iacob
171 Vizualizari
Lumina soarelui în apus dispare,
Steaua mea, pe bolta cerului, apare...
Noaptea cheamă lumea la culcare...
Eu mă arunc, cu gândul, în mare.

Și e straniu, căci mi-e frică
Si mă simt cât o furnică,
În val de mare și la fund,
Ezit mult până mă scufund.

Dar magia mării mă încântă,
Șoaptele de valuri mă frământă
Și tot mă cheamă în al ei adânc,
Unde să mă simt ca și un prunc.

Corpul meu e leger ca și o pană,
Respirația nestângenită și ușoară.
Din adâncul mării aruncată pe mal,
Pe nisipul galben, mânghâiat de val...

Cuprind cu ochii bolta întunecată
Privindu-mi steaua--sobră, cumpătată...
Plutesc, plutesc spre magicul astral,
Purtând omagiu cerului, un alb coral.
Posteaza comentariu
Sponsori