Ruga de sfârșit

Autor : R. Nyx
R. Nyx
341 Vizualizari
În nopți pustii, când măștile cad și teatrul se-nchide,
Pulsează spectacolul macabru prin venele arse de venin,
Prin inima sfâșiată de praful fantomelor trecute,
Prin cotloanele minții bolnave de singurătate.

Dincolo de întunericul absolut, se ascunde teama,
Care zgârie pereții realității, ce cad sub atingerea sa.
Un tăngănit surd de clopot spart răsună în tăcere,
A venit timpul mult așteptat de a uita de durere!
***
Îți voi mulțumi mereu pentru că ai existat,
M-ai ținut de mână și m-ai îmbrățișat,
Când singură nu am mai rezistat!

Îți voi mulțumi pentru că m-ai îmbrăcat în putere,
După ce mă înălțasem spre plumburia cădere
Și nu ai dorit nimic a-mi cere!

Totuși, îți voi dărui tot ce eu mi-aș dori!
Cunună de stele, din visele mele, îți voi construi,
Munți de dorințe, statui de credințe, îți voi clădi!

Însă știu că aste daruri nu te vor bucura...
Tu vrei vulcani de ură și cazane clocotind a răzbunare,
Dar eu nu am decât un iaz, unde mă scald în uitare.
***
Mi-ai cerut să fur soarele și să-l îngheț cu beznă,
Deși nu pătrunsesem vreodată în regatul luminos al zilei,
Trăiam în palatul nopții polare.

M-ai rugat să alerg pe curcubeu și să-l pictez cu mucegai,
Dar nu cunoscusem calea către speranța argintie,
Fugeam mereu spre alte ploi, împinsă de furtuni interioare.

Ai vrut să răpesc florile armoniei din grădina Edenului,
Ca să le ofilești cu pulberea ta de putregai dulce,
Cu toate că nu întâlnisem cărarea verde spre paradis.
***
Am săpat adânc în sufletu-mi îngropat în regrete,
Am semănat remușcări și am cules mai multe secrete,
Doar pentru a-ți mângâia ale tale negre plete.

M-am rătăcit prin cimitirul gândurilor reci,
Ca să plantez semințe de sentimente seci,
Să te pot admira, cum prin flăcări treci.
***
De mi-ai fi spus că tânjeai după prezența mea,
Nu m-aș mai fi îndepărtat de salvarea ta.
Încarcerată în propriul trup sfâșiat de greșeli,
Mă prăbușesc lângă umbra măreției tale.

Îți cer iar ajutorul, pentru ultima dată!
Te implor să-mi exilezi sentimentele ruinate,
Să-mi mături resturile de gânduri alterate,
Spre abisul nămolos din necunoscut!
***
De când m-ai vizitat prima dată, am știut ce vrei,
Dar am refuzat să-ți ofer... acum poți să mă iei!
Logodește-mă cu țărâna, unește-mă cu scândurile sicriului!
Alungă-mă din mine, din nimicul ce sunt,
Străbate-mi pustiul cu liniștea ta...
Poftește în grota existenței mele tenebroase
Și inundă-mă cu smoala pe care o merit!
Bate-mi la ușă, privește-mă cu ochii-ți de cărbune,
Vindecă-mă de tristețe cu aripile tale din cenușă!
Poartă-mă în zbor spre ieșirea din cușcă!
Îți voi da tot ce mi-a mai rămas, doar o împietrită răsuflare
Și îți voi mulțumi pentru eliberare, zâna mea!
Posteaza comentariu
Sponsori