Scrisoarea a XIV-a (Sentimentul culorii)

Autor : Nicolae Ler
 
14 Vizualizari
O rană nudă îmi cădea pe umăr
De câte ori treceam prin curcubeu
Şi trunchiuri de copaci mă sângerau
Prinzând în anii lor şi ochiul meu

Ca o carcasă, protector şi umed,
Pielea-mi zăcea zvârlită pe coloană
Iar capul meu, înfăşurat în aer,
Era, sub ghilotină, multă rană

Lama tăcerii îmi creştea pe tâmplă
Când ochiul mi se răsucea pe axă,
Eram atât de rece şi de singur
Încât şi umbra îmi era o mască

Cu gura mea rosteam cuvinte simple,
Doar moartea mai ştia cum îmi mai zice-
Rana din umăr mă usca la soare
Când razele-i se înnodau ca nişte bice

Eram căzut în agonia clipei
Și mă ştergeam pe piept de anotimpuri,
Și aşteptam să cadă ghilotina,
Și capul meu, ca să te bucuri

Era servită morţii viaţa mea,
Rana din umăr îmi cădea cumplit
Și-n aşteptare, iată, te-ai ivit
De pe planeta rănii-n tâmpla grea

Eram prea încărcat de sângeriu
Şi pentru mine singur tot eram
Dar, neascuns de nicio vânătoare,
Sunt şi acum în vremea când muream

Trăznit de curcubeu mă întorceam
Cu umărul căscat ca şi mirarea-
Pe faţa lui o rană contemplam
Și mă ştergeam de plâns, la ochi, cu marea...
Posteaza comentariu
Sponsori