Scrisoarea a XVI-a (Palid)

Autor : Nicolae Ler
 
16 Vizualizari
Bate ca un sânge timpul
Sunt zgâriat pe mâini
Iar aerul pe care îl respir începe să miroase a zbor

Mă îndrept spre singura fâşie de culoare
Unde pot muri liniştit
Doar umărul stâng mă doare
Cobor pe trepte rupte din visare
Coloana îmi atârnă pe spinare
Ca singur semn de unde am pornit
Nu e niciun punct nefertil!
Sunt cercurile care stau dovadă
E linia ce s-a-nmulţit în stradă
şi-oraşul crescut sub cimitir

bate ca un galop timpul
urme întoarse
sunt braţele lui prin lume
dar nu rămâne nimic
şi doar aerul arde palid şi nevăzut

mă opresc din îndreptare
privesc în jurul meu şi totul îmi este necunoscut

îi e dor vreunui ochi de privirea mea
sau îi e naştere vieţii de clipa în care mă întâmplu!?

Mă opresc din starea de a sta
şi-mi descopăr tâmplele
paşii mă poartă pe unde n-am fost niciodată
şi nu ştiu dacă merg, dacă zbor, dacă înot
sau dacă ard

se stinge aerul
pe care nu-l mai am spre a-l respira
şi nu apare semn
de la singura culoare mortală
şi nu soseşte semn
de la timpul în care s-a născut
clipa mea întâmplătoare
şi nicio pasăre nu-mi mai înalţă sângele
în coloane asurzitoare pe umeri

şi nicio veste
de la ultima culoare mortală...
Posteaza comentariu
Sponsori