Stallion

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
98 Vizualizari
Stallion

cu coama-n vânt mănâncă pământul,
mușchii-i plesnesc sub pielea lucioasă,
aleargă de zboară și zboară ca vântul,
superbul Stallion, pur sânge de rasă!

se ridică din spate, colos nechezând,
își scutură coama, dansează, se-ntoarce,
explodează apoi în zbor galopând,
nu-i frâu să-l primească, nici șa să-l încarce.

pe nările-i largi pufnește cu putere,
se joacă cu coama în vânt unduind-o,
se-ntoarce și fuge cu-atâta plăcere,
că și zarea o mișcă, din nări fremătând-o!

grumazul și-l ține semeț, încordat,
din galop se oprește în pieptul bombat,
se ridică din nou în două picioare,
superbă ființă născută sub soare.

splendida ființă, sculptură divină,
se-aruncă în goană în zbor maiestuos,
brusc își ia zborul spre nenăscută lumină,
puternic și mândru, minunat de frumos!
.....
privește-i coama ce se-nfruntă cu vântul în galop,
aleargă parcă zboară de tremură pământul,
parcă n-ar fi un pur sânge ci un uriaș ciclop,
mușchii-i saltă pe sub piele, nu e cal, ci este vântul!

ca un tunet se abate peste-a câmpului lumină,
praf așterne sub copite, tulbură zarea senină,
când îl vezi în depărtare, văzduhul parcă se frânge,
acum e, acum dispare în galopu-i, un pur sânge!

aripi de-ar avea din trupu-i, ar zbura-n nemărginire,
frumusețea lui divină parcă-i ruptă din Olimp,
când aleargă-i o furtună, străfulgerare în privire,
el este chiar eternitatea, frumusețea fără timp!
Posteaza comentariu
Sponsori