Sunt şi nu sunt...

Autor : R. Nyx
R. Nyx
394 Vizualizari
Mă scrie aşa simplu un dificil sfârșit,
Fără regrete, lacrimi sau zâmbete,
Doar cu dorinţa unui zbor normal,
Eşuat dinainte să fi început.

Ce mască mai pictez și mâine?
Pensula s-a rupt, eu am căzut,
Pânza s-a murdărit, iar am murit,
Fără să fi trăit.

Cum să mă alung din mine,
Din ruinele ce mă compun?
Cât să mai neg cine sunt?
Unde să mai fug,
De fricile ce-mi devin rug?
Cine mă poate găsi,
Când mă pierd
De mine, de nimic, de tot
Şi mă-ntreb: încă sunt?
***
Prin cimitirul buclelor albastre,
Din miez de noapte,
În sicriul gândurilor sihastre,
Înecate în nule şoapte,
Exist... în non-existența mea...

Parcă un rămas bun nu e de ajuns,
Pentru tot ce aş mai avea de spus
Şi totuşi mă îndepărtez, din nou.
***
Caruselul sentimentelor mutante mă ameţeşte,
Înălţarea în pierdere ştiu că-mi doreşte,
Dar refuz să cad, de data aceasta,
Urc pe treptele abisului prietenos.

Cum au devenit cântecele mele negre
Metode de dulce autodistrugere?
Când am început a îndrăgi
Să aştern praf magic pe răni?
De parcă funcţiona camuflarea durerilor,
De parcă mă vindeca...
Iar m-am minţit!
***
Îmi părăsesc adăpostul nocturn,
Refugiul zidit din fărâme de mine,
Din cioburi însângerate de viaţă.

Rup petecele vechi, cusute,
Pe mantia de-un roşu alterat,
La fel ca sufletu-mi damnat.

Rândurile îmbătate cu false speranţe,
Lacrimile mele abandonate pe nicăieri,
Mă condamnă la drogul eliberării cenuşii.
Dependenţă de scris... sau de durere?

Acum, mă izgonesc din mine,
Poate o să fiu eu, cândva...
Posteaza comentariu
Sponsori