Treptele dorului

Autor : Adam
 
157 Vizualizari
Am coborât, pe cărarea dorului, treptele,
Până s-au terminat toate pietrele.
M-am rostogolit apoi pe un deal
Fără nicio vale, abisal...
După un timp am căzut în gol,
Zi şi noapte, trup fără - aripi în zbor.

În toata încătuşarea de neputinţă,
Zilele treceau fără socotinţă.
Am închis ochii, nu am mai strigat,
M-am resemnat.

După primul pas, am ştiut că pentru mine nu va mai exista drept,
Că dorul îmi va pune mereu o treaptă sub picior,
Că treptele mă vor coborî apoi uşor, uşor...
Totul a început nevinovat,
De la prima treaptă coborâtă pe înserat.

Refuzaţi de vină, respinşi definitiv ca vinovaţi,
Dorul şi iubirea s-au acuzat pe sine, tulburati.
Dorul, cu regret a zis ca el este prea vânt,
Iubirea, abia șoptind, a zis că-i prea pământ.

În bataia unui vant calduţ, primăvaratic,
Căutam un raspuns, fără miza, uşor tomnatic.
La un îndemn trimis din cer,
Treptele mi-au mărturisit într-o zi al lor mister:
Căderea toată nu este decât o urcare pe a iubirii treaptă.

12 aprilie 2019
Posteaza comentariu
Sponsori