Un cântec de lumină

Autor : IOANA VOICILA DOBRE
IOANA VOICILA DOBRE
394 Vizualizari
Un cântec de lumină,
ninge-a mister prin crengi
când ciutura-nflorită,
coboar-adânc în suflet.
Izvoru-i nesecat,
cu apa cea mai lină,
răcoare-i e iubirii
cu arsiţă în umblet.

Un cântec de lumină
ninge cu maci în pleoape
când somnul nopţii vine
să-ţi dăruiască vise.
Acolo te simt eu,
de mine, mai aproape,
în apele duioase, poveşti
încă nescrise.

Sunt cântecele toate,
de fulgi-petale, ninse,
acolo între ape,
acolo între vise...
Posteaza comentariu
Sponsori