Visul

Autor : Adelina Labic
Adelina Labic
328 Vizualizari
Stau ostatic după geamul îngheţat şi ros de vreme
Vîntul poartă-n plete gerul care scîrţîie şi geme
Fulgi greoi se-aşază-n straturi şi se-nalţă în troiene
Iar amurgul naşte-n zare piramide egiptene.

Focul taie în monade buturuga-nflăcărată
Ş-apoi ninge cu funingini peste lumea mea uitată
Demolate şi tăcute vise fără vindecare
Se aud în tîmpla-mi albă şi mă fură-n dormitare…

Iar în vis mi se arată o lumină-n strălucire -
Faraoni urcaţi pe veacuri cum se scaldă-n fericire,
Cern din piept uleiuri fade zeii lumii şi-ai veciei
Apoi fără apărare cad în focul agoniei.

Turlele zidite-n coama iernii albe de ninsoare
Sună-n clopot ca în ceasul unei vremi anterioare
-Ncălecată pe un fulger Cleopatra îmi zîmbeşte
Eu sunt regele tăcerii care azi o cucereşte…

Zbor cu aripi de tămîie peste brazi cu fruntea-naltă
Peste focu-mi din odaie sînziene crude saltă,
Mor palatele de gheaţă sub fiorul de scînteie
Lîngă sînul alb-zănatic al fantasmei de femeie.

Mă înalţ mai sus- ninsoarea pare lavă de albastru,
Ning în cer cărari de stele, toate spre un singur astru.
Este Luna – o împletire de lumină şi-ntuneric
Cu un nimb de umbră rară peste creştetu-i himeric.

Ea-mi zîmbeşte…dar, aripa, o simt grea, mi se topeşte,
Îmi îngheţă răsuflarea …şi căderea-mi se-adînceşte.
Mă trezesc din feierie cu privirea-n neua rece
Cînd un şoarece în grabă peste degete îmi trece…
Posteaza comentariu
Sponsori