Visul

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
119 Vizualizari
Visul

am visat, îmi amintesc,
o grădină de cristal
într-un plan nepământesc,
printre norii de opal!

pomi mirifici din lumină
se înălțau din loc în loc,
ce, cu frunza cristalină
în minunata mea grădină
parcă pluteau, cu-aripi de foc.

iar în grădina minunată,
printre pomii-aceia vii,
era un îngeraș de fată,
jucându-se cu alți copii.

pe trupu-i fin, albă rochiță,
pe păru-i moale, coroniță,
iar din cap până-n picioare
părea o dulce porumbiță.

acum știu, că-n acel vis
pe care-atunci eu l-am avut,
erai chiar tu, în Paradis,
nainte de-a te fi născut!

astfel, din lumile divine,
din trupul unui înger sfânt,
ai venit tu pe pământ,
ca să fii acum, cu mine!
Posteaza comentariu
Sponsori