Zbor , în stolul cristalin ...

Autor : Nicoleta (Unspokenwords)
Nicoleta (Unspokenwords)
82 Vizualizari
Precum axa infinitului, ne axăm pe slăbiciuni, să stricăm frumosul astru...

Dacă totuși poarta noastră, scîrțîie din temelii răsuflarea unui albastru?

Devenim tulpina desfrunzită, de dorul piramidelor fecunde –n colostru?

Oh, răsuflăm în adîncul ochilor hexagonali, avizi de umanul măiastru!

Dacă relativitatea ar fii astrală, bradul omenirii oare ar arăta ca noi?

Doi copaci desfrunziți, un brav brad și multe speranțe, doar sloi...

Într-un adînc, abisala dorință stoarce din noi, seva lacrimii cristaline

Goarna, ne așteaptă să ne pună căpăstrul mîndriei, cînd dăruim în sine...

Răsună oda demnității, ce vină poartă lumina fluturilor, valsați pe șine?

Hai, privește-mi plecările demne, în răsăritul glorios cu pagini divine!

Strunește caii timpului, vitrali - ul adoră, să îmi ardă visele cu ace haine...

Cum, să fugi din calea vieții să nu admiri, cum absența crește în tine?

Precum axa infinutului, rostesc Universului, să ardă visul în hăuri...

Să admiri prin fereastră, cum doi copaci se-nfig în seva cu doruri

Deplin, absorb cristalul omenirii, prin vidul păcii alinat în stoluri.

Goarna, încă ne așteaptă să ne devenim, răsăritul axei unificării!

(9 Decembrie 2018)
Posteaza comentariu
Sponsori