Zboruri frânte

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
70 Vizualizari
Zboruri frânte

zăcea într-o poiană, o vrabie ucisă,
un mic crâmpei de viață ce fusese stins,
prea mare pentru ea, o creangă s-a desprins
și calea ei prin viață-ntr-o clipă fu închisă.

plăpânda ei făptură căzută la pământ,
simbolul libertății a fost cât a trăit,
dar zboru-i lin și liber fu prea devreme frânt,
nici n-a-nceput bine și-ndată s-a sfârșit!

am luat pasărea-n mână și am privit-o, mut,
cu o uimire tristă mi-am pus o întrebare,
dacă nici pentru ea, n-a fost vreo îndurare,
nu mă mai mir că cerul ți-a rămas tăcut!

strigam atunci la cer, că nu aveam ce face,
strigam să aibe milă, eram neputincios,
cu multă gingăție, am pus pasărea jos,
gândindu-mă la locul în care trupu-ți zace!

că-așa a fost cu tine atunci, cândva, de mult
prea devreme zborul ție ți-a fost frânt
și nu mi-a mai rămas decât să plâng tăcut,
privind cu ochii minții la tristul tău mormânt!

am îngropat cu grijă, vrabia-n pământ,
am așezat deasupra vreo doi pumni de țărână,
vreau să cred că sunteți într-o lume mai bună
decât lumea asta care vă este doar mormânt!
Posteaza comentariu
Sponsori