ZEI ȘI IDEI

Autor : Tea Iacob
Tea Iacob
214 Vizualizari
Rătăcită în valuri de vitrigă soartă,
Am invocat la ceruri să mă facă moartă...
Nici cerul și nici soarta n-au vrut să audă,
Punându-mi în cale furtună și mai crudă.

În valuri înfuriate eram ca o furnică,
Zbătându-mă să ies la mal pe nisip.
Corpul meu obosit, acoperit de tunică,..
Prin vârtejul furtunii, am urcat pe Olimp.

Dar Zeii au râs privindu-mi avântul,
Lăsându-mă să cad mai adânc în abis...
Au zis: Cine ești? Nu e pentru tine Corintul!!!!
Și lumina din traiectorie me-au stins.

Din nou am căzut în val de furtună...
“Olimpul”indignat tot fulgeră și tună:
-”Cum ai cutezat și cum de-ai sperat,
Să visezi la Măriri, --nimic dizgrațiat!!! ”

Soarta în mocirlă--mai aprig m-apasă,
Mă minte, mă bate și în deșert mă lasă,..
Să beau din a spiritului sete aridă,
Minuțios pregătindu-mi o nouă coridă.

Am plâns, m-am rugat și am implorat,
“Zeii” să-mi asculte străduința...
Spiritul îmi tremura înfrigurat--
Atunci, am gustat ce e umilința.

Căzută în genunchi, cu fața la pământ,
Voința spulberată și spiritul înfrânt,
Căutam un suport în lumea reală-
În schimb o prezență colaterală.

Insistent repeta și mă convingea
Ziua și noaptea nu contenea...
Ni-mic! Ni-mic! Ești un ni-mic!!!
Mintea ți-e bolnavă și spiritul calic!
13.
Acuma încearcă ce este amorul,
Întinde aripa, iați iarăși zborul...
Ori bălăcește-te ca și porcul în tină,
Cântând imnuri vieții în surdină...

Cât am zăcut?...Când m-am trezit...
Ora, minutul n-aveau sfârșit...
În creier același tact îmi suna,
Un ni-mic! Un ni-mic! Ni-mic!
Și...Nu dis-pe-ra-a-a!!!!

Nu dispera, când furtuna te-nfruntă!
Nu dispera, când iubitul te uită!
Nu dispera, când și ziua e neagră!
Nu dispera, când lumea te neagă!

Nu dispera, ridică sus fruntea,
Uită tristețea, urmează-ți menirea!
Vei reuși să-ți recapeți onoarea,
Sus capul, restitui-ți valoarea.

În profundul tău e tăinuit destinul,
Șterge-ți lacrima, uită suspinul.
Privește la cerul cu stelele mii,
Ce se oglindesc în ochi de copii.

E..e-eșști...N-u-u! Nu-u dis-pe-ra!
Lupta aceasta mă extenua...
Ni-mic...Ești, ești un ni-mic...
Pietate, reîncepu-i să suplic.

Chintesența mea țipa și chema,
Al cosmosului hău negru mă îneca...
Ecoul sarcastic, batjocoritor răspundea:
Nu dis-pe-ra! Dis-pe-ra! Spe-ra-ra-ra!
A-A-A-A-A-A--a-a--a-a-a-a-a-a-a

Această frântură în mine s-a rupt...
Am încetat cu fantome, cu lumea să lupt.
Prin gheață și foc îmi căleam voința,
Frenetic adunam, îmi plăzmuiam chintesența.
14.
Urmăream insistent, observam...
Nu mai plângeam, nu imploram...
În mine cu gândul, cu sensul m-am dus,
M-am resemnat, am fugit, m-am ascuns.

M-am resemnat, mai sperând în iubire...
Am fugit de tumult, căutând o ieșire...
M-am ascuns luptând clandestin,
Cu idoli falși și drasticul meu destin.

Stând la răscruce de necunoscut,
De cărări infinite, ce vin din trecut,..
Am aflat un lucru, care nu l-am știut,
Că orice sfârșit, e un nou început.
Posteaza comentariu
Sponsori