Capusa

Am deschis, ca de-obicei, fereastra sufletului meu,
Am impins apoi si usa, de m-a invadat capusa,
Invizibila era, mult prea neagra, dar si rea,
Nu-si facuse programare, n-avea bon numerotat,
Tot ce si-a dorit sa faca: sa ma tina alarmat,
Sa-mi paleasca peste buze ruga catre dumnezeu.

Aspirine de tot felul s-alte multe argumente
Nu m-au ajutat sa spintec burta micii lighioane,
S-a infipt complet in mine si m-a supt pe indelete,
N-a vrut, fiara, sa imi lase sansa de-a fi la butoane,
Doar m-a anuntat ca noaptea pot sa dorm cate putin,
Ca sa aibe dimineata cat mai multe de mancat,
Nu sa moara chinuita si cuprinsa de suspin,
Ci sa creasca-n mine doliul, ca la curte de imparat.

Dupa zile fara viata, dupa nopti cuprinse-n neguri,
Am avut noroc si eu, nu misca, puţea a greu,
Pandemia disparuse, lighioana explodase,
Nesatula se infruptase toata noaptea, pana-n zori,
N-a stiut ca-n mine zace nu doar sange, ci venin,
Lacomia a convins-o ca pelinul e un vin,
L-a baut pe tot, naroada, nu am apucat sa-i spun: iesi, umflato, oricum mori,
Asta-i casa de nebuni!