O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
întâlnit-o pe când eram citan, şi sunt sigur că alţi copii pe care i-am întâlnit noi doi în copilăria noastră le vorbesc mamelor lor despre tine. M-am uitat la Moscova nu crede în lacrimi şi acum cântând la chitară mi-am dat seama, Mamă, că pentru mine eşti un erou. Ar trebui să ţi se dea Crucea Sfântului Gheorghe sau a Sfântului Iacob ori mai degrabă ar trebui să ţi se dea Premiul Nobel pentru Maternitate, Umanitate şi Familie; ar trebui. Cum îmi ziceai dumneata când eram mic: „te uiţi la Mosifilm” - film frumos. O pagină dintr-o altă carte. Numele tău e Mamă, iar numele meu e Copilul Tău. Când îţi vei aminti numele meu, voi fi fericit ca Eric Clapton; noi suntem de nedespărţit aşa că moartea să facă bine să dea înapoi, ori aici ori în cer vom fi vii şi vom fi tu şi cu mine, nu uita singurul nume ce-l mai am, numele tău. Eu sunt tu şi tu eşti în Dumnezeu, acum tu eşti. Când mă gândesc că Mama mea cu îngerii şi împreună cu ceilalţi sfinţi privesc mereu faţa Celui Ce Este, sunt un pic invidios; şi eu vreau să-l văd pe Dumnezeu. Mamă, tot ce pot face acum e să-mi cer iertare. Iartă-mă, Mamă căci doar tu şi Dumnezeu ştii să ierţi. Şi ştiu că iertarea ta este ca iertarea lui Dumnezeu, iar acum chipul tău desemenea e aproape precum chipul lui Dumnezeu iar inima ta e una cu inima lui. Am fost un copil rău dar totodată în exodul meu prin lume am fost un copil torturat la Deva departe de tine, ca un Oliver Twist al generaţiei punk. Şi acum, de zeci de ani, „despised by all” a spus Charles Dickens. Adevărul e că toată viaţa în care am dorit glorie cu mintea mea bicisnică de împărat roman am fost un copil, un adolescent mai ales şi un tânăr dickensian şi doar acum realizez că gloria nu e dată omului şi de zi doresc doar iubire – iubirea ta, Mamă -, pentru că deasemenea tot ca Oliver Twist tu eşti singura mea iubire, doar William Blake a putut să te graveze astfel cu degetul lui Dumnezeu în inima mea. Sunt vinovat faţă de tine, Mamă, dar în sufletul meu tot ce nu e vină e umplut de iubire pentru tine. Doar tu eşti singura mea iubire. Tu m-ai învăţat să fiu o candelă, acum, abia acum sunt o candelă aprinsă, dar te rog Mamă nu mă părăsi. Chinul meu de ani de zile putea să mă facă mai bun, în schimb m-a făcut rău şi nu înţeleg de ce am mai trăit după aceea. Cât despre mine ceasul morţii mele îmi e cel mai scump, în speranţă atunci te voi revedea. Sunt un om care trăieşte cu bagajele făcute. De fapt ăsta a fost un lucru în viaţa mea, de mic nu mi-a fost frică de moarte; în schimb mi-a fost frică de viaţă şi Iblis cu aceasta m-a atacat de 25 de ani de când am devenit creştin. Acum în scurtele momente de rugăciune văd că vina mea nu şi ceea ce m-a distrus mult înainte de orice li mult înainte de internatul liceului de la Deva nu a fost decât una: superbia; am fost prea încântat de mine însumi de mic încât nu am fost serios de pe atunci nici măcar cu Dumnezeu şi l-am lăsat pe el şi lumea deoparte şi mi-am construit propria mea lume aproape autonomă în care eu eram un prinţ fericit wildeian şi astfel adevăratele valori ale umanităţii şi ale lui Dumnezeu nu au mai ajuns niciodată cu adevărat până la mine; am fost atât de important pentru mine încât a trebuit să fiu demolat devreme. Eu nu-mi fabric o virtute decât când am nevoie de ea ca ţăranii din vremurile vechi, de exemplu de când scriu mi-am manufacturat un sortiment de compasiune, dar compasiunea ca şi celelalte bine-uri trebuie să te umple până te face ţăndări ca pe Francisc din Assisi altfel nu se pune. Greu nu e să faci faptele ci să crezi. Acum Dumnezeu mă învaţă sau poate tu prin amintiri acoperite de rouă, că dacă fac o alegere Soljeniţân şi aleg să nu mă mai tem de viaţă cel rău nu mai are ce să îmi facă. Voi fi astfel liber. Ceva de genul cum spune un
Posteaza comentariu