O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
Şi eu i-am spus îngerului spunându-i: Pe atunci viaţa era ceva de genul în asemănarea cum din doar doi primi oameni au ieşit miliarde de oameni, parcă miliarde de lacrimi sparte au ieşit din doar doi ochi pe atunci când timpul părea că se înţepenise în roţile ceasurilor mecanice şi zeci de ani după aceea, din ochii mei care în ultimul deceniu al mileniului trecut erau acoperiţi noaptea cu o crustă de sare ca dâmburile din jurul lacului Sfânta Ana. Mamă dumneata ai fost o Catherine înlăcrimată, ai fost o Cat plângând, - în căsătorie toată viaţa ai fost o Catherine înlăcrimată. Pierzându-te pe dumneata mi-am pierdut iubirea, acum sunt singur în vântul, frigul şi întunericul cosmosului asemeni Lunii pe timp de noapte. Nu mai am nimic şi sunt unul dintre puţinii oameni care au avut totul, iar săratele lacrimi ale oamenilor sunt cristalizate din sânge. Steagul roşu al iubirii, sângelui şi vieţii a fost pus de Dumnezeu acum în mâna mea dar mi durerea mi-a preschimbat ochii în piatră. Te iubesc, Mamă, mai mult decât te-ar fi iubit până şi Speedy Gonzales de ar fi fost fiul tău. În noaptea aceasta a plecării tale nimeni nu va mai dormi, globul Pământului se va opri în loc în inima mea toată ziua înaintea morţii mele şi voi medita o zi cum spune Talmudul, probabil că atât e tot ce mi se cere, dar spiritul nu poate înlocui iubirea după cum iubirea nu te poate înlocui pe dumneata. Ca şi din alte puncte de vedere, îi vai ş-amar de capul meu, dar Mamă, dumneata eşti o uşă deschisă şi privind la -25º, am privit frumuseţea sufletului tău acum când eşti lumină aşa puternică încât nu o pot privi, ca un personaj de gravură blakeiană. Da Mamă dumneata îmi eşti o comoară. Mi-ai fost o comoară de pe pământ şi Hristos Vagabondul Sacru mi te-a luat ca să îmi fii o comoară în cer, iar aici jos în fiecare zi ar trebui să fie Crăciun, poate aşa am fi mai buni. Mamă, vreau să spun oricui şi spun să rămână: când va veni ziua aia de nu voi mai putea fi găsit, mie să nu-mi aduceţi flori, că nu le merit; o lumină să aprindeţi oriunde vă aflaţi de vi se face milă de un amărât, iar eu până în ultima clipă a ceea ce numim viaţă am să-mi amintesc artificiile chinezeşti din copilăria mea fericită. Asta a fost şi eu n-am mai fost niciodată la fel şi pentru totdeauna eu sunt învăluit în ruşine şi nefericire de atunci. Şi acum nu vreau să încerc eu să fac un lucru mai potrivit pentru cineva ca Gandhi sau Martin Luther King iar eu nu sunt un Gandhi sau MLK, sunt doar un băiat care trebuie să-şi ia medicamentele de două ori pe zi şi tu ai fost totdeauna împotriva acestui lucru, împotriva la a-mi spune suferinţa lumii poate pentru că dumneata cunoşti lumea mult mai bine ca mine, dar trebuie să spun că poate dacă nu eu, poate altcineva va ajunge într-o zi să fie vindecat; ca bolnav psihic trăind în lume simt că nu am nici o demnitate în lume, deşi am o demnitate ca fiinţă umană, însă o demnitate care uneori nu este recunoscută de unii oameni, străini sau apropiaţi. Dar dacă aş fi un MLK al bolnavilor psihic aş spune că a sosit a sosit timpul ca bolnavii psihic să nu fie iubiţi doar de famillile lor şi a sosit timpul ca şi bolnavii psihic să iubească; nu ne puteţi zăvorî în lipsî de înţelegere şi ignorare în cel mai bun caz, iar după aceea să ne reproşaţi că suntem sociopaţi, orice progres în ştiinţă şi cunoaştere trebuie să fie urmat de un progres sufletesc, uman pentru că aceasta este lumea, iar dacă nu e, astfel ar trebui să fie. După ce l-a avut pe Freud ca mahomed, fals întemeietor, iar apoi pe Jung ca profet în duhul şi puterea lui Ilie, psihiatria are nevoie de un mesia, un doctor mai luminat decât Jung însuşi, un medic psihiatru care să ne spună la toţi că vindecarea este cu putinţă şi că doar Christos vindecă, cum ştim toţi când
Posteaza comentariu