O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
Taj Mahal zidit într-o carte - pentru tine Mamă - şi totodată într-un Escorial, o clădire uriaşă, cărtăresciană, imensă, hipnotică în acelaşi timp biserică, mănăstire, închisoare şi castel, - pentru mine. Cartea aceasta este tot ce-mi doresc, nu îmi doresc altceva, îmi sunt propriul preot, pusnic, temnicer şi regat pe care sunt viceregele lui Christos. FelixC Haţeg 9 decembrie 2011. Cartea asta e un Coran. Mămico, dumneata le-ai spus prietenelor tale când te-ai căsătorit: -Eu vreau copilul meu! Noaptea când stau în pat îmi vine să mă duc în stradă şi să meg până la capătul lumii, până dincolo de lume, până te găsesc, Maman. Mamă, doar dacă m-ai săruta mi-ar trece toată durerea, ca în copilărie; acum dacă m-ai mângâia pe frunte cum obişnuiai să o faci, m-ai vindeca, Mamă, ca pe vremurile Proorocilor. Tot ce pot gândi eu este: –Eu o vreau pe mama mea! Îţi vorbesc ţie, Mamă, pentru că tu eşti vie lângă Arhanghelul Mihai, îngerul tău, tu eşti vie şi fiecare amintire a ta are o poveste precum cântecele Ofrăi Haza, tu poţi vedea, poţi auzi, poţi simţi, iubeşti; acum mă uit sus la cer şi-ţi spun: -Acum tu eşti acolo, Mamă. Dormeam dar nu eram acasă, visul îmi rătăcea pe pământ iar în viziunile mele vedeam sfeşnice care se aflau pe înapoia cărărilor oamenilor obişnuiţi neştiind ca întotdeauna dacă şi pe drumul meu, în urma cărării mele s-o afla un sfeşnic, o lumină, sau nu. Mamă îmi amintesc cum am mers la Homorod în '86 şi apoi la Buciumeni, Târgovişte, Poiana Braşov unde mergeam în drumeţii cu pionierii pe cărări ce coborau dinspre munţi, apoi în prima tabără la mare unde am mâncat poate o sută de eclere din banii pe care ţi-i ceream şi unde cu ceilalţi copii adunam scoici micuţe pe care încă le mai am în cea mai mare parte, pe ţărmul Năvodariului. Apoi am mers în celelalte tabere dar aproape cam de atunci a început adolescenţa şi am început să mă transform într-un copil deştept, genul de tineri care nu se mai bucură de nimic, cel mai naşpa lucru din lume – nu e de mirare de ce nu aveam succes la fete. Îmi pare rău Mamă că nu am călătorit mai mult, acum nu pot decât să regret. Ce frumos a fost când am fost de la Galaţi la Brăila cu vaporaşul, mă simţeam ca pe un trnasoceanic şi mă aplecam să văd brazdele pe care vaporul le făcea în apă, altă dată am fost la insula lui Ovidiu, apoi atunci cu vaporaşul am văzut un vad al Siretului, cel mai nordic loc în care am fost în Moldova, am fost într-o excursie la mănăstirea Golia sau Dealu şi de acolo cred că mi-ai cumpărat cărticica aceea alastră de rugăciuni pentru copii, am fost la Biserica Neagră unde am văzut covoarele turceşti atârnate de balconul interior, am văzut ora nemţească de biserică, am fost la castelul Bran, şi acuma plâng când scriu, unde pe drum toţi copiii am mâncat îngheţată Polar – aşa mi-a spus Ştefan că se numea, eu nu mai ştiam - cu cinci lei în pachete ca de unt şi unde n-am văzut decât etajul întâi pentru că celelalte două etaje erau în lucru. Am mers prin atâtea locuri parcă, dar puţine totuşi când privesc în urmă pentru că eu după ce am mai crescut n-am mai vrut să merg iar după ce am mers la liceu şi cei trei colegi de cameră mai mari m-au spălat pe creier doi ani de zile nu mi-a mai trebuit nimic. Îmi pare rău că nu am mers în mai multe locuri şi nu am petrecut mai mult timp împreună, îmi pare rău, Mamă, doar acum realizez ca Shoby când tu nu mai eşti în mine şi merg singur pe străzile înfrigurate de sfârşit de vară; aş vrea să putem să mergem să mâncăm îngheţată în cofetăria din Turnul Eiffel, să mergem la Zidul Plângerii cu Benoria şi Tamar, să vedem Napoli cum îţi scria prietena ta şi Napoli, să mergem în piaţa Vaticanului când Papa binecuvântează întreaga lume şi să mergem să vizităm toate
Posteaza comentariu