O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
inima să poată zbura şi atunci când se întoarse vântul îl rugă să o înveţe a zboare. Cu o adiere vantul o ridica in aer si floare incepu sa colinde prin vazduhul desertului. Era fluture. Era o floare cu aripi. Cine ar fi putut să-şi imagineze cât de fericită era floarea. Poate doar gândăcelul, însă el era acum departe, pe alte meleaguri. Floarea zbură printre celelalte flori care erau ancorate de nisip, Ziua se încălzea la razele soarelui, iar noapte în lumina albă a Lunii privea stelele ce se roteau pe deasupra capului ei. Într-una din zile floarea zbură până la Lună, fiind luminata de obrazul Lunii. - Ce sunt stelele, surată Luna? O întrebă floarea pe Lună. Luna tăcu, meditând. Şi, după ce scăzu şi crescu de câteva ori, răspunse zâmbind: - Stelele sunt nişte flori. - Nişte flori?! Exclamă uimită floarea. - Nişte flori aşa ca tine. Numai că nu au aripi, iar petalele lor sunt făcute din lumină. Sunt cele mai frumoase flori aşa cum florile sunt cele mai frumoase stele. - Adevărat? Întrebă floarea privind stelele care străluceau în jurul Lunii, umplând cerul. Se rugă mult floarea de Lună să o facă o floare cu petale de lumină, să o facă o floare siderală, iar Luna până la urmă îi împlini dorinţa. Floarea zbură, şi zbură, şi zbură fără să dea din petale până se transformă în lumină şi Luna o sădi în grădina de lângă casa ei, în cer. Dacă priveşti cerul seara înainte de culcare vei vedea floarea transformată în stea, o vei vedea sclipind şi jucându-se printre constelaţii aşa cum tu te joci pe covorul din sufragerie şi sclipeşti în sufletul părinţilor tăi. Căci Luna de data asta a greşit; cele mai frumoase stele nu sunt florile si cele mai frumoase flori nu sunt stelele, ci copiii cuminţi ca tine care aduc bucurie părinţilor lor. Mamă, pe şeful meu oamenii l-au omorât, ar fi de mirare să nu facă şi cu mine la fel, de fapt au făcut-o deja. O fac mereu, dar nu ştiu ce se-ntâmplă că tot continuu să înviu. Am prins o stea in palma mea Deschisa Scaparand asimetric asemeni Unui cristal de zapada In palma mea in cinci colturi Astrul acesta imi era sufletul Celui ce murii Asa ca am luat steaua si am Asezat-o in tarana Asa ca am luat steaua si am Sadit-o in pamant ascultând cuvintele sacrului; 'Suflet chinuit cerul se-ntinde genune sub Noi.' Şi luând în considerare degenerarea umanităţii răutatea progresivă în timp a oamenilor e explicabilă. Răutatea oamenilor a fost cea mai mare mirare a mea din copilărie şi până în prezent nu am reuşit să-i dau un răspuns dar nu mă mai miră şi cred că de astăzi sunt pregătit să-i dau un răspuns. Deşi voi suferi mult tocmai pentru acest răspuns deşi am suferit atât de mult de la vârsta de patru ani când am învăţat Tatăl Nostru tocmai pentru acest răspuns pentru că răspunsul, singurul răspuns care poate fi dat pe pământ, e fiecare rugăciune pe care o spun. David a făcut asta, David a trăit asta înaintea mea, iar el a fost primul hasid ca şi Matisyahu şi ca şi mine orice evreu e ori urât ori iubit fără măsură, în credinţă nu există mediocritate. Am 29 de ani şi am ajuns – oare pentru a câta oară? – la concluzia că nu cred în căsătorie. Nu există fericire în căsătorie, în orice căsătorie cineva este underdog. Şi luând în considerare degenerarea umanităţii, totul va deveni în timp tot mai greu. Sincer vorbind, nu am deloc chef să-i fac urmaşi tatălui meu şi neamului lui, iar necăsătoria e paradigma mamei mele, a fost până să fie îmbrobodită la treizeci şi patru de ani, şi va fi şi calea mea – singurătatea; sunt copilul – necăjit şi atât de trist acum – al Mamei mele, sunt Mama mea, Mamă sunt tu. Dacă tu şi Hristos I (i) sus aţi suferit atât cât a fost pe pământ de ce să fiu eu scutit? În primul an cu o zi înainte de Moş Nicolae taică-meu mi-a spus că are nevoie de un
Posteaza comentariu