O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
dumneata eşti frumoasă şi simplă ca o pâine ori un templu grecesc. Şi aşa se sfârşeşte această povestire aproape înainte de a fi început, asemeni vieţilor noastre, a miliarde de oameni, ca un vis ce trebuie să se termine pentru că ne-am trezit, cum mă voi trezi şi eu - curând. Există oameni care în faţa celei mai mari tragedii care nu este decât una ale căror suflete îngenuchează pentru a rămâne toată viaţa îngenungheaţi, nemairămânând loc de nimic altceva, aceasta este cheia celor mai multe statui ale credinţei catolice de îngeri rugându-se. Există oameni ca Augustin în prima mie de ani, Tereza de Lisieux în a doua mie de ani. Oameni ca mine. Am fost foarte rătăcit, parcă a mai spus cineva înainte de mine lucrul acesta, dar ca întotdeauna cuvintele altora ne sunt propria viaţă. -Nu fiţi proşti bă, rugaţi-vă. - Sunt sigur că asta ne-ar spune Arsenie Boca dacă ar mai trăi. Asta mi-ar spune şi mie, iar eu după ce în esenţă am fost toată viaţa un copil fericit care mânca fulgi de zăpadă fericit chiar şi prin necazurile ce au venit mai târziu pentru că te aveam pe dumneata din 20 iulie 2011 viaţa mea a devenit un vis urât, după cuvinte tăcere, acum nu mai pot Mamă decât să îngenunchez în faţa fotografiilor de familie precum băieţelul din Cuore. Mamă, de când ai plecat trebuie să iubesc cum n-a mai iubit nimeni pe pământ, să iubesc cerul pentru că doar acolo te voi mai vedea. Copacii se transformă uneori în oameni. Asta se întâmplă sus în munţii singuratici şi zâmbitori totuşi ca Jacques Brel în 1959 unde Ursa şi puiul ei dorm cu fruntea sprijinită vertical de stânci în bulboane rotunjite de ape precum Masa tăcerii. În locurile acelea singurătatea e un om căruia îi poţi chema numele şi pe care îl poţi bătjocuri cum îţi doreşte inima şi cum se obişnuieşte pân părţile noastre şi-l poţi pune în cuie pe o cruce în formă de X, x-ul propriului lui nume ca să se ştie că am fost noi oamenii pe pământ. Nu ştim cum se întâmplă asta, doar dimineaţa în locul unde se afla un carpen, cer, mesteacăn, fag se află un om o fiinţă căreia doar Dumnezeu Sfântul îi cunoaşte sufletul oricât de rău sau bun ar părea ochilor noştri de sticlă de carne. Oamenii făcuţi din copaci pot fi deosebiţi de ceilalţi că vin pe lume îngenuncheaţi sau prăbuşiţi. Despre ei cei care i-au cunoscut obişnuiesc să spună că oamenii preschimbaţi din copaci iubesc pentru că sufletul lor e o galaxie de frunze înstelate, galbene, verzi şi albastre. Am cunoscut şi eu un om din acesta măiastru, spunea bătrânul, era biata mama mea săraca. Dar eu n-am ştiut până s-a ridicat la cer ca I (i) sus Christos. Coboară din munte în văi şi întemeiază familii în sate, dar asta nu e aşa e important deşi aşa pare. Când se duc pentru că şi arborii sfinţi mor sunt înmormântaţi cu lacrimi ca şi banii, mai multe sau mai puţine, şi se trasformă iarăşi în mesteceni de lumină, crescuţi pe mormintele în care am vrea să intrăm şi noi, dacă s-ar putea. Mamă, tu eşti Ierusalimul meu. Mamă, eu abia acum încep să înţeleg dimensiunile cosmice ale iubirii dumitale pentru mine, ca a unei ursoaice pentru puiul ei, ca a Ursei Mari pentru Ursa Mică, fiindcă sufletul dumitale e Ursa Mare iar sufletul meu e Ursa Mică, amândoi pentru totdeauna în cer şi Mamă, dumneata eşti minunată, eşti Mama lui Julio Iglesias. Mamă, cred că ce îmi rămâne mie în puţinele zile ce le mai am pe pământ este ce mi-am ales ca şi parte a mea încă din copilărie: cărţile şi cititul cărţilor, şi cărţile mă vor învăţa să manufacturez alte cărţi ca un ţesător persan fiindcă dintotdeauna orice carte s-a născut din alta după cum Evanghelia lui I (i) sus s-a născut din Tora lui Moise. Dacă mă duc în vâltori de ape cum spune cântecul viaţa pare un drum prea lung, dar dacă stau liniştit
Posteaza comentariu