O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
aici între cărţi cum am făcut-o toată copilăria, atunci timpul este înfrânt şi mâine – dacă nu astăzi – voi fi lângă dumneata, Mamă. Dar da, ca să vorbesc pe româneşte, e adevărat nu ştiu nimic, ce ştiu eu? Dar când cred ştiu totul nu ştiu de ce. Stau şi ascult Cher, Love Hurts toată noaptea plâng cum plângeam la cinci ani şi acum ştiu ce-am pierdut pe când înainte nu ştiam ce am, şi mă uit în oglindă şi reconstruiesc chipul dumitale şi te văd pe dumneata în mine şi acesta e rostul acestei cărţi, după despărţire o meditaţie înainte de reîntâlnire şi ştiu acum că dacă n-o să ajung în cer înseamnă că mi-am ratat viaţa pentru că acum cerul este marca ta, acum acolo e singurul loc pe care îl mai pot numi acasă fiindcă tu eşti acolo şi e singurul loc unde mai vreau să merg. Mamă, eu sunt Natalie Cole iar dumneata eşti Nat King Cole. În rest, am rămas aici singur se pare ca orice călugăr sau vagabond fără familie, deşi totuşi am o familie, ca Huckleberry odată pe pluta lui privind neînţeleasa de la începutul timpului ca un suflet de străin pagina de carte antică indigo a cerului înstelat acoperită în înluminuri cu ideogramele megalitice ale constelaţiilor în care era gravat chipul sacru al bietei sale mame. Nu ştiu, cred că ţi-am mai spus dar singurătatea în care am rămas în lipsa ta mă face noaptea pe când stau în pat să vreau să ies pe străzi, umblând, căutând ceva ce nu se poate găsi. Ce a mai rămas din mine, doar un derviş stingher şi amărât care îi tot predică omului că sufletul Omului va muri înaintea Omului pe Pământ. iar eu sunt singur acum şi ochii mei îmi sunt două pietre în cap, două pietricele din hăţăgane din acelea ce se aduc la mormântul celor mai iubiţi, două pietre de lumină tăcută, iar eu sunt un cimitir al tuturor strămoşilor mei, în mine se află sufletele lor, ori măcar amintirea lor şi a luminii, dar duhurile noastre sunt una şi de aceea sunt un tufiş în flăcări atins de mâna nevăzută de vânt a lui Dumnezeu îngenuncheat cum sunt înaintea sa precum Eric Clapton, lacrimile îmi sunt pietrele coborând până la pământ. numele tău, Mamă, e un nume din şapte cifre tainice precum cele şapte amprente ale degetelor lui D-zeu. Dumneata eşti şi ai fost întotdeauna între noi Cenuşăreasa cea frumoasă, iar noi am fost toţi băieţii cei răi, dar Prinţul Fericit te-a luat din casele noastre meschine şi te-a făcut prinţesă în cer, care mistic se numeşte Sans-Souci. Mamă, cred că fără să-mi dau seama întotdeauna ai fost, dar acum eşti pentru mine ceea ce este Elvis pentru oameni, cum este Ana de mulţi ani pentru mine. Eu nu mai am pe cine să iubesc, dar tot ce am învăţat după o viaţă de pagini e că familia e iubirea dar, Mamă, sunt oare un om, pot fi? Mămică, nu mă mai tem pentru dumneata privind noaptea cerul negru ca un înlăcrimat văl de doliu pe chipul soboarelor Bisericii. Tu eşti acum unde s-a dus Iosif cel necăjit, unde s-a dus Avraam părintele a trei oameni, unde este Papa nostru Ioan, unde este Ana, Mamă, lângă Fecioara Maria, unde este Brâncuşi lângă coloanele cerului, unde sunt toţi care au fost şi vor fi vreodată, unde sunt martirii şi tâlharii, locul unde curge Amazonul, locul de unde nu vom mai pleca niciodată, unde vom fi amândoi zâmbind ca în copilărie lângă Ohiyesa cu pene mari de îngeri în păr. Mamă, citeşte-mi cu ochii tăi bizantini şi cereşti manuscrisul arab şi augustin. Sunt, sunt un Julio căzut pe covor.

Şi îngerul a spus:
-Fexli, în Mureş în bulboane există un peşte înnegrit de mâl cu ochi uriaşi plini de fosfor şi cap greu, arând prin mlaştini cu boturile lor gigantice şi dure ca nişte pluguri de zăpadă. Când e rănit în vreun fel de cineva ce încearcă să-l prindă uriaşul peşte se dă la fundul apei şi-şi propteşte fruntea de
Posteaza comentariu