O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
respirând în pieptul meu cu petalele ogivale şi boltite acoperite de picături de rouă şi de lacrimi de parcă aş fi descoperit o nouă galaxie evanescentă ca un univers de picături de apă adunat pe globul alb al unei păpădii. Ca să fiu sincer şi acum îmi amintesc cum îi trecea diagonala centurei de siguranţă printre sâni ce păreau atunci a fi tot ceea ce îmi doresc. Recunosc, ăsta mi-a fost primul gând. Dar adevărul e că lucrul pe care îl numim credinţă nu e un zar acoperit de 21 de puncte ci este mânerul sabiei heruvimului, fie că mă închin ei sau nu. şi acum îmi amintesc toate astea cu trupul învăluit de durere, acea durere ce face să explodeze florile înflorind, de tortură metafizică şi lipsă de iubire. Orice nufăr nu trebuie lăsat în cutia în care a fost expediat dar nici nu trebuie lăsat în mâinile oricui, ale necunoscuţilor, vagabonzilor şi străinilor şi chiar şi cele mai frumoase femei dacă nu au o direcţie pot fi de fapt în felul lor de a iubi nişte hobos, bums sau tramps afectiv rătăcind de la un sărut la altul precum sărmanii vagabonzi de la o stradă la alta, precum fata din Like A Rolling Stone, cântecul lui Bob Dylan. Altfel sufletul ar sfârşi prin a fi distrus asemeni cooanei de marmură greacă a lui Simion Stâlpnicul, ori tristeţii şi iubirii bietului Leopardi şi până la urmă ar ajunge un suflet înstrăinat, o floare furată de anonimi în noapte. Cât despre Dumnezeu, Dumnezeu ne-a făcut pe toţi câţi suntem pentru a ne spune fiecăruia la momentul potrivit cuvintele baladei Foreigner şi ale lui Julio Iglesias: "I wanna know what love is/ I want you to show me."

Sunt un băiat foarte timid, poate cel mai timid băiat pe care l-aţi întâlnit pe străzile astea ale noastre de beton, despre mine se spune că sunt timid ca o fată mare, şi ce să zic, e adevărat. Dacă mă uit la un film şi personajele încep să se giugiulească încep să râd şi nu pot să mă mai uit deloc, dacă o fată încearcă să se ia de mine, mă uit în pământ şi tac cu o mină la fel de absentă ca a statuii lui Ovidiu din Constanţa. N-aş vrea să vă faceţi o părere greşită, însă despre mine se spune că sunt băiat frumos, iar oamenii frumoşi sunt totdeauna timizi, asta e cea dintâi cruce a lor. Sunt prea timid şi din cauza asta nu am curaj să vorbesc prea mult cu o fată care îmi place, mai demult nu puteam vorbi deloc. Şi nu ştiu foarte bine, dar cred că uneori iubirea e tot ce îmi doresc, numai că aşa a fost lăsat de busola şi sextantul destinului ca eu să nu ştiu ce e iubirea de fapt. Mi-a plăcut de multe fete iar la câteva le-a plăcut de mine, dar aşa a fost ca eu să nu ştiu toate astea şi de fapt nici nu am întâlnit pe cineva care să mă convingă că le ştie cu adevărat. Un lucru pe care mi l-am dorit întotdeauna în iubire a fost ca spiritual eu să fiu în castelul de fildeş şi fata să fie afară făcând zidurile una cu pământul, eu să fiu cel cucerit şi fata să fie cea care să mă cucerească. Aşa sunt eu, un băiat ca o fată mare, şi au fost câteva Siegfriede de felul acesta care au încercat să ajungă până la mine dar pot spune că cel mai adesea nu au reuşit şi zidurile au rezistat, cine ştie poate că doar nu s-au priceput. Dacă mi-aţi cere părerea asupra tuturor acestor lucruri cândva în viitor, v-aş răspunde că există şi pentru iubire o vârstă şi până la acea clipă toate ţinerile de mână, statul şi aşteptatul prin cafenele, stricatul mobilei nu au nici un rost asemeni unei frunze de plastic ce nici măcar nu va îngălbeni niciodată. Acum la 17 ani bineînţeles că nu ştiu toate acestea. Acum inima mea -primitivă ca o motocicletă Harley-Davidson de pe vremea tinereţii lui William Saroyan - îmi este un cub Rubik în piept, cu plasticul topit şi cu pătrăţelele vârâte unele în altele şi amestecate, un cub Rubik ce nu va mai
Posteaza comentariu