O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
plăcut, un zâmbet ce te atrage din primul moment când o vezi, de parcă atunci când zâmbeşte ar avea gura plină de îngheţată de piersici presărată de bucăţele de gheaţă. Dar nu mă bagă în seamă, iar eu încerc s-o uit de mult pentru că de mult timp aproape de când am devenit adolescent deja sufletul meu e un turn de salvamar părăsit pe un ţărm inundat cea mai mare parte din an, de parcă întreaga lume ori măcar întreaga mea viaţă e o Zonă tarkovskiană. Până şi visele de amintiri de GI Joe.

Dacă – pe când aveam 17 ani – aţi fi întrebat despre mine, vi s-ar fi spus cel mai adesea: e un fraier. Probabil că este adevărat însă eu ca fraier cred că cele mai mari şanse la fericire pe pământ le au fraierii, oamenii ca mine, pentru că ei fiind făpturile cele mai neadaptate la numita realitate sunt cei mai dependenţi de singurii care nu sunt fraieri, cei din înalt – fiindcă afară de ai toţi sunt fraieri, chiar şi diavolul e un fraier. Şi tot ce un fraier ca mine trebuie să facă e să întindă mâna ca un cerşetor spre arabescul străzilor concentrice ale cerurilor, ridicându-şi palmele alăturate în închinăciune ce-i vor deveni o carte de text sacru şi înluminuri galbene de lumină. Cu şmecherii nu e aşa însă, de asta şmecherii rămân mereu şi prea repede singuri în cele din urmă regi prăbuşiţi pe tabla lor de şah asemeni lui Al Pacino la sfârşitul modernei saga de cinema The Godfather.

Pe de altă parte toate astea sunt doar emoţii, doar sentimente. Am întâlnit mai 'nainte prin Haţeg o femeie singura ce mă poate face să înţeleg ce înseamnă Doamna Noastră Maria, o femeie care s-a vindecat de cancer prin rugăciuni, pe bune. Dumnezeu e întradevăr bun şi ne ascultă dacă suntem adevăraţi în credinţa noastră. Am vorbit despre asta cu dânsa şi spunea:
-Nu m-am lăsat.
Femeia asta îmi dă atâta speranţă, dacă ea s-a putut vindeca de cancer prin rugăciuni la Dumnezeul creştinilor, de ce n-ş putea şi eu să mă vindec de orice ar fi pentru ce trebuie să mă vindec, dar – există şi un dar – îi dau eu Salvatorului oamenilor atâtea rugăciuni ca ea? Cât despre Haţeg cred că îmi place pentru că e aşa mic şi nu ai ce face în el şi astfel pot să stau la laptop să scriu ori să merg dincolo de sate în munte, însă oricum oraşul ăsta-i viaţa mea de când eram doar un ursuleţ mic pe betoanele şi râurile lui, silindu-mi părinţii să aducă bolovani până acasă de la pietrării de pe râuri de la zece kilometri distanţă. Psalmii cei plini de speranţă sunt de asemenea cei mai frumoşi precum muzica clasică pe care compozitorii obişnuiau să o scrie pentru îngeri de aceea muzica clasică poate fi simţită de oricine şi oricine ar putea să o cânte pentru că de fapt suntem îngeri în haine de oameni şi aici întotdeauna după muzică tăcere.

Vis. Chiar în noaptea în care am citit viziunea cu blocul de piatră a lui Jung, am avut un vis. Am visat ce eu împreună cu un număr restrâns de oameni am fost ridicaţi cumva de pe pământ. Când am coborât iar până deasupra pământului cu groază am văzut că era tot distrus. Nu mai exista nimic viu pe pământ şi pământul era acoperit de un fel de mâzgă ce era ceea ce distrusese pământul, orice formă de viaţă de pe pământ, - dar apoi am observat îngroziţi că mâzga aceea era ea însăşi o formă embrionară de viaţă. Apoi eram în cer ţinând în mâini fosile din forma aceea de viaţă, bucăţi întărite din mâzga aceea şi ne întrebam cum de fusese posibil să se întâmple toate acestea şi să piară tot pământul. Int-o zi visul ăsta va fi ceva mai mult decât science-fiction, atunci cand oamenii vor fi mai rari decat aurul pe Pamant.

După mulţi ani de la evenimentele înfăţişate aici am avut un vis, un vis pe care l-am uitat
Posteaza comentariu