O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
şi pe care pentru a-l descoperi trebuie să-l calculez cum a calculat matematicianul acela planeta Neptun. M-am văzut în mijlocul unui continent de gheaţă în ostrovurile şi pământurile din Nord, eram printre rătăcitori şi eschimoşi pe un pământ de gheaţă curată ca jeraticul din care se desprindeau încet triburi de aisberguri, răsfirându-se valurile fără început şi fără sfârşit ale celor trei oceane. Eram acolo şi singurătatea mea stătea singură pe axul Polului Nord cum stăteam cu o generaţie în urmă în anii '80 la grădiniţa cu program prelungit cu schimbul în mijlocul linghişpirului învârtit de ceilalţi copii. Am fost singur în visul meu şi ăsta e un vis recuperat pe care cred că l-a avut tot Patericul, cât a fost.

Felix fide. Dacă aş vărsa din Dumnezeu asemeni unui Vărsător o predică în forma în şapte colţuri a suflării mele acesta i-ar fi tema. O profesoară din liceu, profesoara pecareo respect cel mai mult după maică-mea, de fapt cea care m-a ţinut acolo şi s-a asigurat că termin şcoala la ei când unii şi alţii treceau prin îndoieli, spunea că nu le prea am cu logica şi într-adevăr aşa e, o ştiu. Dar ce am descoperit e că logica mai întotdeauna încurcă lucrurile, în credinţă cel puţin pentru că speranţa, credinţa şi iubirea însăşi transcend logica. De mic copil am avut un vis: să fiu şi eu scriitor ca Huckleberry Finn. Ei bine, îngerul meu păzitor m-a binecuvântat cu crinul de raze ce-l ţine în mâini şi rapid ca într-o povestire pentru pionieri, am devenit scriitor. Însă problemele abia acum încep. Când credeam că îmi cunosc viaţa şi că pot şi eu să stau liniştit cu burta la bec, mi se împlineşte un alt vis, un lucru pe care fără să-mi dau seama ce cer l-am cerut de-o viaţă. Într-un fel asemănător Ioanei d' Arc, lui Cristofor Columb, lui Augustin şi altor nebuni am început să am viziuni, viziuni minunate şi incomprehensibile ca un sonet castilian. Odată ajuns la punctul acesta e evident că în pământul acesta pozitivist orice brumă de viitor am mai avut până acum e discutabilă şi fără să fiu un marturus probabil că să mă nimeresc şi eu acolo ca un fleţ ghinionist ce sunt, însă problema mea e alta, mie teamă că mă trec mai repede sau mai încet ca cireşul copt în potopurile de iunie şi nu înţeleg nici o tastă mai departe din hârtia asta ce am găsit-o într-o sticlă groasă de ulei de măsline aduse de valuri, ciobită şi spartă de bolovănişul sufletului meu. Am avut multe bilete şi cărţi poştale primite dintr-o altă lume, însă aceasta e prima scrisoare, scrisoare ce asemeni magafalei nu o înţeleg nici să mă tai. Scrisoarea constă într-o ideogramă; se spune despre împăratul roman Constantin că a văzut un semn pe cer, o cruce; exact asta am văzut şi eu, însă o cruce herladică. De fapt sunt două cruci, romane nu greceşti; prima e trasată în plan vertical cu linii groase. A doua e trasată în plan înclinat la 45 de grade cu partea de sus spre colţul drept al imaginii şi cu baza spre colţul stâng. Asta este epifania pe care am primit-o, revelaţia, viziunea în genul „IN HOC SIGNO VINCES” şi nu ştiu ce înseamnă, ştiu doar că m-a izbit într-un mod profund de când am primit-o şi, de exemplu, m-a impresionat într-atât încât dacă aş fi nobil şi nu ţăran nemeşit de la Livadia de Coastă din Ţara Haţegului, mi-aş schimba heraldica şi aş alege semnul acesta simplu ca simbol personal, un blazon care l-ar fi mulţumit cred şi pe Tom Sawyer pentru protejatul său negrul fugar Jim. Habar n-am ce-nseamnă desenul dar ştiu că mi-a fost dat din cer şi după ce l-am desenat la sfârşitul Evangheliei după Ioan am scris: Felix fide, cuvinte ce cred că au legătură cu miniatura de lumină, prima dată când m-am putut vreodată exprima cursiv în latină, predica mea. Şi încă o întrebare adastă: ce
Posteaza comentariu