O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
voi cuceri oare rugându-mă cu mâinile astea zdrobite, voi cuceri lumea, cerul, îmi voi cuceri femeia, mă voi cuceri pe mine, îl voi cuceri pe D-zeu?

Gestalt-ul indian. În trecut viul a fost mult mai frumos decât este azi. Marele Spirit pe care oamenii albi l-au uitat în rama Bibliei privea din nori. Înţelepciunea alunga păsările şi priceperea prindea vulpile. Mergeai pe jos până la râu şi prindeai păstrăvi uriaşi cu cangea. Măcinai porumb într-o piatră. Te căsătoreai cu o fată de lumină, îmbrăcată în piele moale de cerb şi mocasini cu şireturi de fibre, cu părul încunuat cu pene mari şi raze smulse din aripile uriaşe ale Soarelui; rămâneai cu ea pentru totdeauna şi soţia ta rămânea frumoasă toată viaţa. Visele îţi erau nişte prieteni ce vin să te îndrume pe calea ta. Bizonul îngenunchea pe piatra Soarelui şi apoi se lăsa săgetat şi străpuns pentru oameni. Lupii erau oameni care au plecat în păduri pentru a-l afla pe Marele Spirit; când îl aflau se întorceau în satele de corturi şi deveneau iarăşi oameni, unii vindecători, alţii punători de porumb; lucrul acesta nu se mai întâmplă acum. Fiecare indian spunea cum fiecare indian spune şi astăzi cuvintele lui Crazy Horse: „Nu vrem civilizaţia voastră! Vrem să trăim aşa cum au trăit părinţii noştri şi părinţii lor şi părinţii părinţilor lor.” Dacă Red Cloud şi Crazy Horse ar fi câştigat cumva Pământul nu ar muri. Şi fiecare suflet de om simte asta, doar oamenii cărora li s-a furat sufletul nu mai simt. Acum în oameni vântul nopţii stinge candelele şi în flăcări întră întunericul, pământul se întunecă şi şi tot mai mulţi oameni devin bufniţe, oamenii se preschimbă încă din viaţă în demoni. Acum ce încă mai e frumos este pe moarte.

Am trecut astăzi lângă două fete ca două vulpi pe o stradă undeva şi una a remarcat în batjocură că sunt prea frumos, în vreme ce cealaltă a spus ceva nu am auzit bine ce, probabil că sunt prea acru. Aşa aflu că sunt o viţă-de-vie, aflu că din mine se va face vin cândva, într-o zi cândva aici în lumea asta postmedievală sau chiar după ce voi muri în cer, din mine se va face vin şi cei semnificativi pentru mine vor bea vinul acesta care e sufletul meu. Cineva nu ştiu acum exact cine îmi va culege buzele cu degetele ca pe nişte struguri şi le va mânca spunându-mi ca în Cartea Bună: „Ce bună e dragostea ta.”

Pe YouTube este un cântec făcut de ReinaDelCid, o muziciană cu chitară numit „New Girlfriend.” Cântecul este mundan şi fără nici o perspectivă, exprimând totodată un yang feminin într-o cheie de cântec de război apaş cathartic însă tototdată, având genuina lui frumuseţe. Deşi cântecul e fain nu cred că mi-ar fi plăcut atât dacă făptura mistică şi sufletul primitiv care sunt nu ar fi văzut în deşertul vieţii sale în frunzele ikebana ale tufişului său flăcările unui cuvânt „dintr-o altă lume” după cum a spus fosta cântăreaţă şi actualul înger Ofra Haza cândva la Montreux Jazz Festival în anii '90. În clinchetul cântecului acesta am văzut cuvintele altcuiva. Versurile acelea pop sunt spuse de o fată prietenei unui băiat care e cel mai bun amic al ei, iar eu am primit cuvintele ca ca un călugăr cerşetor, un mistic eckhartian pe cont propriu, ori ca fratele Lawrence, cuvintele mi le spune mie D-zeu pentru că în calitate de Mireasă a Domnului nu sunt ceea ce trebuie să fiu şi Isus este batjocorit de viaţa mea. „So he tells me that you're the new girlfriend As you're hanging all over his side But be careful because he's my best friend And I don't like that look in your eyes.” “Şi îmi spune că-i eşti noua lui prietenă/ Pe când tu eşti agăţată de el/Însă ai grijă că mi-e cel mai bun prieten/Şi nu-mi place expresia din ochii tăi.” De multe ori am tendinţa
Posteaza comentariu