O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
cireşii aproape albi ori pe buzele oamenilor adormiţi asemeni norului lui Yahweh. Când m-am trezit îmi simţeam buzele cum nu ţi le simţi decât după cel mai frumos sărut.

Cam cu un an înainte de întâmplările povestite aici am fost într-o excursie cu clasa la cetatea de la Sighişoara ce s-a nimeri să fie chiar într-una din zidurile medievfestului acela ce se ţine în fiecare vară. Ne-am plimbat pe acolo împreună cu profesoara de geografie şi istorie şi profa de engleză prin tot inconştientul acela colectiv, toţi tinerii aceia beţi şi fetele ameţite şi fericite în braţele celor mai şmecheri dintre ei. Nişte băieţi drogaţi care stăteau turceşte pe unul din maidanele din interiorul cetăţii îşi unseseră cu pastă de dinţi feliile dintr-o jumătate de pâine şi le mâncau aproape inconştienţi. Era plin de oameni care patrulau parcă orbeşte prin tot situl acela istoric mergând printre grupuri grupuri de tineri râzând şi străduindu-se să pară cât mai cool, oamenii treceau vorbind între ei în frânturi de conversaţii fără început şi fără sfârşit, privind mulţimea, mărfurile puse pe tarabe ori pe câte o pătură întinsă de-a dreptul pe piatra cubică ori pământul uscat cu fire rare de iarbă de pe marginea drumului. Erau de vânzare casete audio, cd-uri cu muzică, obiecte de ceramică, toate nimicurile posibile, legături de mână făcute din şnururi de piele împletită, tricouri negre şi de alte culori din care tot ce îmi amintesc erau tricourile verzi cu Bob Marley; se ofereau servicii precum bodypainting, portrete la comandă făcute pe loc în cărbune sau guaşă, cântece la cerere interpretate la chitară rece, în general muzică de chitări acustice şi bongosuri dacă se nimereau ceva ultimi hippie prin preajmă, ori pur şi simplu chete pentru băutură făcute pe jumătate în glumă, ţigănci cu rochii lungi în modele întunecate şi cu baticuri albe în cap mergeau prin mulţime pentru cititul în palmă, cititul norocului şi iubirii în palmele trecătorilor acoperite cu dârele întortocheate ale ideogramelor incomprehensibile desenate de penelurile oamenilor din cer. Mergând cu colegii din excursie pe străzile labirintice şi înguste ale cetăţii am ajuns în dreptul unei fete spiritual hippie îmbrăcate în întregime în haine albe care stătea pe jos sub turnul cu ceas lângă o bucată de carton pe care scria că pentru o mie de lei citea în suflet prin iubire şi poezie. Cum am mai spus era îmbrăcată toată în alb şi se putea observa de la depărtare că nu era româncă; era o indiancă din Peru cu părul negru, lung, drept de indiancă genuină, venită cu nişte muzicanţi, prietenii ei nişte indieni sudamericani cae cântau muzică incaşă îmbrăcaţi în blugi şi veşminte tradiţionale, având de vânzare şi brăţări şi cd-uri. Unii dintre ei ştiau româneşte, am vorbit cu ei, fuseseră studenţi în România. Câţiva din grupul nostru ne-am oprit, eu şi câteva colege de.-ale mele, în dreptul cartonului, privind cum fata îi scria o poezie unui punker cu blugi rupţi, tricou cu mânecile rupte cu coperta galbenă a primului album de la Pistols, geacă de piele şi o creastă vopsită în verde. Spunea că poate scrie la comandă orice fel de poezie char şi gazeluri ori sonete însă dacă omul se grăbea scria fără rimă pentru a economisi timp. Am făcut şi eu comandă şi am aşteptat, la rând fiind al doilea sau al treilea. Fata îmbrăcată în haine albe mi-a scris un poem de zece versuri în două strofe scrise pe două frunze una galbenă şi una roşie, în două stanţe asemănătoare celor din poezia simbolistă. Mai am şi acum în albumul foto frunzele pe care scrisese poezia copiind-o de pe ciorna pe care şi-o făcuse pe o pagină de carneţel, versurile sunt acestea: 'În târg/ Cu ochiul deschis/ Şi lacrima uriaşă/ Fetei încununată de stele/ Zâmbeşte
Posteaza comentariu