O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
Yoda îl pune pe Luke Skywalker să ridice cu puterea forţei nava spaţială din mlaştină. Cam asta simt că vrea D-zeu cu viaţa mea, asta-mi cere D-zeu. Luke spune: „O, no, we ll never get it out now! ” - „O, nu acum n-o s-o mai scoatem afară niciodată! ” - şi Yoda îi răspunde: „So certain are you...” – „Atât de sigur eşti...” - şi tot restul e plin de semnificaţii, dar uneori simt şi eu asemeni lui Luke că D-zeu îmi cere imposibilul şi sunt sigur asupra unor lucruri despre care de fapt nu am nici un habar deşi conştientizez cât de cât că în cosmosul construit de D-zeu nu există imposibil şi că nici pentru oameni n-ar trebui să fie. – Parabolă. Luke privind nava scoasă din mlaştină: „I don t, I don t believe it! ” – „Nu, nu pot să cred! ” Yoda după ce a scos nava spaţială: „That is why you fail.” - „De asta nu reuşeşti.” Suntem faguri plini doar pe jumătate şi când nu ai nimic, atunci ai totul deşi cel mai adesea nu pare astfel. Oricum, în ziua de azi sfinţii poartă blugi.

Lumea aceasta celor ignoranţi le dă angst-ul, iar credincioşilor le dă ennui-ul şi acedia. Şi eu mi-am întins gamela sufletului pentru a fi umplută de zoaiele astea pentru că nu am înţeles lumea. Acum îmi vine să râd când privesc în urmă. Fără să o ştiu până acum am văzut totul, fără să-mi dau seama, lumea pentru mine nu mai are taine, sunt un preot, sunt un şaman, un Jedi din această lume, sunt un om. Am văzut totul, i-am văzut şi pe oameni şi în oameni nu este înţelepciune, nu mai este înţelepciunea pentru că înţelepciunea moare de pe faţa pământului şi chiar şi bătrânii mor cu minte de copii şi cărările se pierd în deşertul Babilonului acoperite de nisip; sunt doar nişte biete făpturi cu „feţe fără înţeles” cum spune Elena, făpturi ignorante de la naştere până la ieşirea din lume prin tunelul morţii, suflete dizarmonice care au nevoie de compasiune. Pământul e plin de orbi. În toată singurătea celor 29 de ani ai mei am fost şi eu până la capătul oricărui pământ posibil, al apelor, al cerului şi al munţilor şi toţi cei ce sunt, toţi cei trei Dumnezei îmi sunt prieteni. Sunt vânătorul care l-a îmblânzit pe Dumnezeu, adică mai exact sunt un om domesticit de Dumnezeu. Asta trebuie să învăţ acum şi după cum mi-a spus îngerul Domnului: 'Smereşte-te şi trăieşte.' Nu există înţelepciune în lumea aceasta, nici măcar în ştiinţa şi filozofia omului, nici oamenii aceştia nici demonii lor nu au înţelepciune, paiaţa nu învaţă nimic din râs, trista figură nu învaţă nimic din durerea sa. Oamenii nu au ce să-mi dea, prea puţini au şi prea puţin au ce să-mi dea. Probabil că sun ca un om mândru dar sufletul meu este altul. Mi-e milă, mi-e milă de mine şi de toţi oamenii aceia din toate oraşele de pe pământ stând în cutiile lor de chibrituri şi conserve, mergând cu motoarele lor letale, numărându-şi bancnotele murdare seara acasă, oameni la care până şi creştinismul le este poluat, singuri, fără prieteni şi fără Dumnezeu în care omul e fiinţa care îşi uită menirea, trăind fără nici un adevăr pe care să-l poată numi. De aceea oamenii între care trăiesc nu mă mai miră pentru că fără credinţă oamenii sunt doar nişte biete mamifere. Ca în cartea cu Mowgli jungla a îngropat templele oamenilor şi Kaa a lins şi a înghiţit praful de pe cărările spre ele şi chiar şi oamenii au părăsit lucrurile vechi care există pentru a căuta lucrurile noi care nu există şi nu vor exista niciodată. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar sunt altul, m-am transformat astăzi ca o floare ce a pocnit şi a devenit fruct. Doar de munte mi-e dor şi doar muntelui îi e dor de mine; şi acum, stând la mine acasă în cartierul de blocuri al oraşului, sunt o piatră în munte, inima mi-e o tulpiniţă de fragi plină de
Posteaza comentariu