O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
apă îngheţată de privirea lui D-zeu. Nu ştiu ce s-a întâmplat dar astăzi adevărul a explodat în mine ca un bob de rouă în gura unei buburuze. Am deschis ochii, dar viaţa abia acum începe. „But be sure your heart and mind are one.” – „Însă fii sigur că inima ta şi mintea sunt una.” Desigur că va mai fi multă durere şi abjecţie, dar sunt oameni – puţini - care înţeleg lucrurile acestea, - cum le-a înţeles în timp, în mult timp şi câte unul odată şi Michael Corleone şi poate şi Al Pacino -, oameni de culori şi suflete diferite care se trezesc la viaţă pe tot pământul şi pe toate ostroavele pentru că D-zeu l-a făcut pe om şi cei răi vor muri şi cei drepţi vor trăi. Sunt un fir de iarbă ce tocmai a străpuns betonul pieţei oraşului.

Nu sunt drept, nu sunt curat, nu sunt adevarat; primul autor pe care l-am citit a fost Mark Twain pe care îl citesc şi acum ca şi cei mai faini oameni pe care i-am întâlnit şi astfel cel mai probabil va fi şi ultimul şi pot spune că spiritual sunt un om de nivelul lui Huck Finn - vagabondului alb - şi al negrului Jim, sclavului fugar. Când eram copil mă chema Huckleberry Finn şi prietenii mei cei mai buni erau negrul Jim şi Tom Sawyer. Acum am crescut, mă cheamă Felix Cutare şi uneori mă gândesc că nu mai am prieteni. Jungian şi religios vorbind, ca arhetip al vieţii mele, Aventurile lui Huckleberry Finn nu pot să însemne pentru mine decât că voi avea o viaţă plină de necazuri şi fericită, după criteriile umane, voi avea o casă, o meserie oricare va fi aceea şi banii şi viaţa pe care o dau aceştia. Ăsta sunt, un nabist rockandroll care are nevoie împotriva efectelor unor traume - până la noi dispoziţii din partea lui D-zeu - şi de ajutorul medicului. Ăsta e oare un îndeajuns motiv să fiu exclus, marginalizat şi lapidat de cei care fac societatea? Suferinţa face inima mai bună cum spune Scriptura şi aproape întotdeauna cei care nu suferă îi fac să sufere pe cei care suferă, dar toate astea nu contează. Ce contează e că astfel mă identific cu toţi excluşii, cei fără acte, cei din rezervaţii, tibetanii, cei din canale, cei de pe străzi, cei din biserici, cei care mor iarna de frig în propriile apartamente de bloc, cei din spitale, cei din închisori, cei din casele uitării. Vocea mea e vocea lor. În plus şi dacă va fi martiriu, va fi iubire. Oricum după toate câte au fost încăperea luminată din mine nu s-a stins; sunt un licurici; în cerul înstelat al unui borcan cu licurici.

Un vis atat de urat al lui Tobi. Să-i spunem Tobi. Era o iubire perfecta desi era atat de un cosmar. Tobi privea intr-o lume a frumusetii ireversibile, a fetei ireversibile. In legea universului era scris ca nici o femeie sa nu imbatraneasca. Un univers in care femeia era condamnata la frumusete. Tobi privea fata, atat de frumoasa si atat de vesnica si fata se transforma parul ei devenind negru din rosu sau blond, ea insasi devenind intunecata din alba sau luminoasa asemeni safirului negru. Nu ramanea aceeasi, fata nu ramanea aceeasi, dar fumusetea da, frumusetea ramanea frumusete. Si Tobi se gandea in vis ca visul acesta e pentru eternitate, universul acesta e pentru totdeauna, atat de distopia aceasta aproape irezistibila e forever. Puteai sa-ti dai sufletul frumusetii pentru ca frumusetea era vesnica in visul lui Tobi. Oamenii devenisera cumva ingeri acoperiti de minunata piele eterna, si in jurul lui Tobi era plin de asemenea fiinte minunate care desi erau atat de nenumarate erau una singura si desi erau un singura aveau atatea nume si atatea chipuri. Si tot visul acesta minunat in care Tobi era atat de aproape de ceea ce cauta si fata pe care o voia pentru el era chiar in fata lui zambindu-i si deschizandu-si sufletul spre el tot visul acesta nemaipomenit devenea un cosmar meschin cand Tobi privea in jurul sau si vedea ca se afla in cer, intr-un loc unde omul
Posteaza comentariu