O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
păsări pe pământ după cum a mărturisit şi bătrânul Andersen. Cartea aceasta este o catedrală a rugăciunilor care coboară în mine ca apa printre pietre, în râurile muntelui neamului meu, cândva o să construiesc în ea mozaicul blues al chipului tău şi îl voi construi în cartea mea în loc de pietricele, cu stele pe care le voi ridica din praful de aur al uliţelor cerului, cartea aceasta e Sagrada Familia. Nu voi fi mulţumit decât când acest manuscris care te iubeşte va avea dimensiunile Enciclopediei Britannica ori ale bisericii Hagia Sofia. Îmi strâng paginile în inimă şi când voi merge la tine Mamă îţi voi duce în dar cartea aceasta purtând-o în suflet. Tot scriind adevărul conţinut în titlul acestei cărţi mă luminează tot mai mult, cred în el, sunt ca unul dintre primii apostoli predicând evanghelia şi în cer locul unde merită dat orice ca să ajung când voi fi lângă dumneata, Mamă, copilul meu de lumină, acolo în ochii mei atunci atâţi de fericiţi cum doar lângă dumneata au mai fost, cartea aceasta nu se va sfârşi niciodată. Vreau să merg şi eu pe drumul pe care ai mers tu şi Ofra Haza şi voi merge pe el cum merge Streiul pe cărarea lui până moare în mare. Mamă acum când toţi şi îngeri şi mecanisme au plecat şi am rămas singur în întuneric nu pot să spun decât că îţi ofer tot islamul inimii mele cum ai făcut şi dumneata dincolo de orice eternitate. Cartea asta e Tears In Heaven şi da, e adevărat cartea asta nu e un şurub literar dar sunt eu transmutat în litere, viu. În 2010 în ultimul Crăciun pe care l-am avut împreună când am descoperit pe YouTube cântecul Hurt al lui Johnny Cash printr-un cover al unei fete nativ americane din tribul Mikmaq şi ţi l-am pus să-l asculţi pe laptop când l-ai auzit ai remarcat cât de bătrân e cel care cântă şi când l-ai văzut ai spus că întradevăr chiar e foarte bătrân, mai bătrân şi decât ai crezut. Mamă în cele ce privesc pe dumneata şi pe Dumnezeu aici stau eu după expresia lui Luther, nu am să reuşesc niciodată, nici când am să fiu mai bătrân decât Johnny Cash în videoclip, să depăşesc aceste sentimente de brokeness pe care le simt în faţa dumitale şi în faţa lui Dumnezeu, iar iertarea voastră e tot ce există pentru mine, trăiesc cântecul acesta la propriu, îmi e propria viaţă de ratat etic iar toate cuvintele acestea s-au născut din sticla de mescal a acestui cântec în care Dumnezeu mi-a turnat sufletul şi ştiu că tot în el se vor sfârşi. Poate doar în cer - de voi ajunge acolo - voi fi altul. Toată viaţa mea e un cântec ce dureză 3: 51 minute cu un bătrân distrus de viaţă ori poate de el însuşi ca bătrânul lui van Gogh, în puţinele clipe dinainte de moarte în care nu mai e loc decât de regrete. Aşa e dat de la Dumnezeu, cei buni ca dumneata să fie fericiţi şi cei răi ca mine să fie în durere şi n-o să-mi doresc niciodată altceva pentru mine şi încep să înţeleg de ce Papa Grigore cel Mare a spus că pentru anumiţi oameni nu este potrivit decât purgatoriul, chiar şi cuta din frunte care îmi apare atât de des nu înseamnă decât că rădăcina răului e în mine ca drojdia în gunoi ca şi în Iov ori Torquemada. Viaţa mea este purgatoriul meu, după cum viaţa dumitale între noi a fost infernul pe care nu l-ai meritat. Stau şi ascult muzică ore în şir ori Dumnezeu ştie ce fac şi din când în când când se întunecă filmul îmi privesc faţa cubistă în ecranul de laptop; parcă sufletul mi-a fost smuls din mine ca un fir de urzică din grădină şi tot ce sunt a devenit o sculptură neorealistă aducătoare de deznădejde. De când nu te mai am sunt ca o piatră, iar Pământul mi se pare ceva numinos ca un timbru cu Marx, Friedrich Engels şi Manifestul comunist, uneori mă simt atât de singur încât îmi închipui pentru o clipă de necredinţă că nimeni nu ştie că omenirea
Posteaza comentariu