O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
în zăpadă privindu-l cu ultimele puteri de viaţă - se gândeşte, la nimic altceva, niciodată, cel puţin aşa e ursul care sunt eu. Vis 2. Am visat că mâncam cireşe şi îi dădeam Mamei să mănânce cireşe. Între cireşe era o vişină pe care i-am dat-o crezând că e o cireaşă. A gustat-o şi a aruncat-o în praful din uliţă. Mami, de când eram copil tu ai fost copilul meu şi acum tu ai murit, oamenii n-o să-nţeleagă niciodată ce am pierdut eu pe 20 iulie. Te-am pierdut pe tine, mi-am pierdut propria viaţă, doar sufletul nu mi l-am pierdut. Mamă, vreau ca templul acesta de cerneală şi hârtie pe care îl construiesc să poată dacă ar fi împărţit într-un număr egal de foi amfiteatrului antic de la Sarmi plin de oameni, să-i facă să adaste puţin lângă paginile lui cuprinse de un alt fel de flăcări, să nu treacă de vitraliile sale de lacrimi îngheţate, de lichida lui pietrărie cioplită după planurile lui Marc Chagall şi El Greco şi de tăcerea lui prea uşor pentru că aşa după cum cea mai frumoasă reverenţă este cea a unui om tot aşa cea mai frumoasă tăcere e tăcerea unei cărţi pentru că fiecare lacrimă are o poveste. Cum am mers în tabără la Brădet, la Poiana Braşov şi am trecut peste brazi cu telescaunul doar noi doi. Eu aş fi vrut să merg cu telefericul, îmi plăcea cum arăta fiindcă semăna cu un tramvai îmi plăceau tramvaiele de când le-am văzut prima dată la Arad, dar telefericul plecase. Un om ne-a oprit un telescaun şi ne-am urcat în el, pe mine cred că m-a urcat cineva că eram prea mic şi apoi am lăsat bara jos, atât. Atât de frică mi-a fost când am văzut că telescaunul urcă, era o adevărată vale sub noi, nu ştiu la ce înălţime eram, dar îmi era aşa de frică. Dumitale nu îţi era şi pe drum am povestit de Nea Mărin şi Sucă şi sarmalele lor cum au mers şi ei cu telescaunul. Apoi am ajuns sus şi ne-am întâlnit cu cineva însă nu mai prea îmi amintesc, eram mic cred că aveam vreo şase sau şapte ani. A fost frumos Mamă, şi îmi pare rău că nu te-am ascultat mai mult, ar fi fost atât de frumos. Ignoranţa suferă cel mai mult. Eu sufăr cel mai mult pentru că sunt ignorant. Ceilalţi – toţi - suferă la fel ca mine însă ştiu ceva ce într-un fel sau altul îi izbăveşte puţin din suferinţa lor. Dumneata Mămico ştii acum că Dumnezeu există ca să ne împlinească toate rugăciunile dar nici un om nu crede asta. Dumneata mă iubeşti dinainte să ştiu ce e aia o tiribombă şi atât timp a trecut de când m-am născut şi atât de puţin timp a trecut, eu sunt un greiere de vară iar acum dumneata eşti un înger. Dumneata nu m-ai uitat şi până ne vom revedea îţi vei aminti mereu de mine, Mama mea cerească. Tanach-ul e soclul, Noul Testament e colosul. Colosul stă pe soclu dar soclul e aproape nimic fără colos. Mitul Phoenixului a fost inspirat de tetramilenarul Israel, nu se poate altfel şi viaţa fiecărui om ar putea fi un Phoenix renăscând iar şi iar din distrugere, a mea bunăoară. Dacă mă comport bine va veni o zi – trebuie să vină – în care şi eu voi exploda în lumină. Oare ce s-a gândit Tetragrammatonul când m-a făcut pe mine? Poate ce s-a gândit când l-a făcut pe Jacques Brel, probabil că, păstrând proporţiile, asta sunt un Jacques Brel terţiar. Puţini au fost ca Ion Pillat care în fiecare sfârşit de amurg îşi arunca undiţa în cer; a fost poetul tău mamă, pe care eu nu l-am citit până în seara asta, ori măcar a fost unul din poeţii dumitale. Din seara asta îl iubesc pe Ion Pillat. Oamenii buni spun că sunt răi, oamenii răi spun că sunt buni. Oamenii răi pot spune că sunt răi, dar oamenii buni n-or să spună niciodată că sunt buni. Aşa se pot deosebi oamenii, cum spunea şi Bob Marley. Parabolă minimă. Chifa. Foşnesc lacrimile copacilor Aparent nimic nu se schimbă dar tu ştii Râul zvâcneşte pe pietre când
Posteaza comentariu