O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
e mai mică decât numărul membrilor ei, prea mulţi oameni ies într-un fel sau altul din omenire cum spune Talmudul şi uneori vreau să ies noaptea pe stradă şi să-i iau pe deznădăjduiţii beţivi de ora nouă seara de guler şi să-i întreb: ce-aţi făcut cu desenele cu Bamse? Şi ştiu acum că şi eu ar trebui să fiu scuturat de guler, dacă nu de dreptate atunci de milă. Borgesian adică lipsit de iubire deşi scriu nu sunt nici pe departe precum Dostoievski sau Tolstoi, sunt unul din anabaptiştii pentru care nobilul creştin anarhist – cel mai tare scriitor din întreaga istorie - a scris Învierea, toată viaţa am fost un cerşetor care scrie cecuri şi cred că viaţa oricărui om de pe pământ e odată, cândva în vest. Atâtea amintiri am băgat în laptopu meu încât deja când îl deschid, destul de greu fiindcă i s-a stricat încuietoarea mă simt de parcă deschid cufărul fermecat al lui Andersen. Erai mai ceva decât Smaranda Creangă, obişnuiam să spun asta din copilărie, eşti o Smarandă, Mamă. Cu cât ajungem să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine cu atât nu putem înţelege pe Dumnezeu şi iubirea sa pentru noi, exceptând poate ideea nemărinită şi căreia nu-i putem da de capăt a Evangheliilor că el, Trinitatea, e o fiinţă perfectă, dar suntem – suntem - oameni cu triunghiuri de lumină pe frunţile noastre şi asta lumea nu poate să treacă cu vederea, nu a putut niciodată. Mamă, dumneata erai mai frumoasă, mai iubitoare şi mai zâmbitoare decât nevasta lui Clemenza, îmi lipsesc întâmpinările dumitale, nimic nu se compară cu ele, sărutările tale de la zece metri distanţă, bucuria ta pentru mine şi iubirea pe care nimeni nu mi-ar mai putea-o da, iar eu, eu sunt sufletul lui Bob Marley, am fost trimis de Jah ca orice cântec pe care oamenii le macină şi-şi fac pâini pe care trebuie să le-mpartă. Mamă acum văd că sufletul meu pereche nu există, pe mine nu are cine mă iubi şi cum a scris Dumnezeu cine îşi măreşte înţelepciunea îşi măreşte suferinţa; sufletul meu pereche e regina din Saba, iar regina din Saba a murit de veacuri precum râurile în Sahara. Sufletul meu pereche e regina din Saba deşi în esenţă sunt doar un rumân prost. Sufletul meu e pătratul scenei unei tragedii, singurătatea mea e o lacrimă uriaşă pe care nu am mai terminat-o niciodată de plâns. Iar când a trăit regina din Saba simţea aceleaşi lucruri, simţea că Dumnezeu e un Ibsen dornic după frumos şi creator de drame fiindcă frumoasă cu adevărat e doar o cunună de spini, asemeni vieţii mele, acum văd că sufletul meu pereche nu există pentru că încă nu l-am găsit, dar asemeni lui Chris Stevens altă dată rămân lângă tine pentru că bluesul e o muzică a luminii. Omul nu e făcut să reziste la prea multă frumusețe, de aceea când ajungem la cele mai frumoase pagini ale unei cărți simțim nevoia să închidem filele în trei culori ale poveștii, cu mult înainte de a o fi sfârșit, ori ca atunci când o fată care își dă seama că s-a îndrăgostit simte nevoia să se separe de lume și tovărășia celorlalți, singură cu universul și luminile lui, și chiar și de iubirea ei singură cu iubirea ei, asemenea fetei meditative cu fructul din tabloul de an 1894, "Izvorul sacru", al lui Paul Gauguin ori asemenea unui credincios în toate rugăciunile sale care brusc simte nevoia să închidă robinetul fericirii. Nici un creştin nu poate fi un idol de diorit. Mamă, îmi amintesc de vremurile când nu aveam nici un prieten şi nu aveam unde să mă duc şi dumneata îmi ziceai să mă duc la Alin, la bunul Alin. Şi ziceai să mă duc până la el la capătul oraşului şi chiar de nu îl găsesc măcar am făcut o plimbare. Acum sunt în alt fel singur, dar mă rog la icoana Mamei mele, iar adevărul propovăduit de Kierkegaard îmi devine inimă în piept. Mamă dumneata eşti o sacralizare a vieţii. Când văd ce
Posteaza comentariu